2.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăInternaționalDonald Tusk vrea revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană

Donald Tusk vrea revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că și-ar dori un ”Breturn” în locul Brexit, după ce a discutat vineri despre cooperarea dintre Regatul Unit și UE în cadrul întrevederii cu prim-ministrul britanic Keir Starmer în timpul vizitei acestuia la Varșovia, potrivit Sky News.

Tusk, care a fost președinte al Consiliului European atunci când Marea Britanie a votat pentru ieșirea din blocul comunitar, a declarat că va ”purta aceste visuri în inima sa”, întrucât ”uneori ele devin realitate în politică”.

Premierul britanic, care a avut vineri o întâlnire bilaterală cu Donald Tusk, a exclus în mod repetat revenirea la uniunea vamală sau la piața unică, dar a declarat că dorește să aprofundeze relațiile post-Brexit cu Bruxellesul.

La conferința de presă comună cu Starmer, premierul polonez a spus, adresându-i-se: ”Sunt sigur că vă amintiți când am aflat despre rezultatele referendumului Brexit. Prima mea reacție emoțională a fost să spun: ‘Deja mi-e dor de voi’. Îmi amintesc de briefingurile noastre de presă ca și cum ar fi fost ieri. Deja mi-e dor de voi, asta am spus”.

”Nu este vorba doar despre emoții și sentimente – sunt conștient că este un vis al meu, ca în loc de un Brexit să avem un Breturn”, a afirmat Donald Tusk. ”Poate că este doar o iluzie. Aș prefera să fiu optimist și să port aceste visuri în inima mea – uneori ele devin realitate în politică”.

În timpul conferinței de presă, Starmer nu a intrat în detalii cu privire la Brexit, dar a subliniat necesitatea unei cooperări strânse între aliații europeni pe teme precum traficul de persoane și securitatea.

El a discutat cordial cu omologul său polonez, spunându-i: ”Polonia deține în prezent președinția Consiliului UE. Vreau să te felicit, Donald, pentru că ai făcut din securitatea europeană punctul central al președinției poloneze, deoarece asta este problema timpului nostru”.

Starmer a sosit în Polonia după ce s-a întâlnit joi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev, unde a promis că Regatul Unit își va ”juca rolul” în garantarea securității Ucrainei, oricare vor fi prevederile unui eventual acord de pace cu Rusia.

Un nou pact bilateral pe apărare se va încheia între Polonia și Marea Britanie

La Varșovia, el a discutat cu Tusk despre un nou pact bilateral de apărare, pe care premierul polonez a declarat că speră să fie ratificat ”în acest an”.

Acesta prevede aprofundarea legăturilor dintre industriile noastre de apărare, a spus Starmer: ”Marea Britanie a încheiat numai în ultimii trei ani contracte cu Polonia în domeniul apărării de 8 miliarde de lire sterline (9,7 miliarde de dolari), iar astăzi mergem mai departe, deschizând un nou birou comun de programe la Bristol pentru a pune în aplicare parteneriatul nostru în valoare de 4 miliarde de lire sterline, în vederea furnizării pentru Polonia a următoarei generații de sisteme de apărare aeriană”.

”Împărtășim un angajament de nezdruncinat față de NATO și un angajament de nezdruncinat față de Ucraina”, a adăugat el.

Starmer a profitat de vizita sa, care intervine pe fondul preocupărilor legate de o potențială schimbare a poziției SUA față de Ucraina sub președintele ales Donald Trump cu doar câteva zile înainte de învestirea acestuia, pentru a-i îndemna pe liderii europeni ”să-și dubleze eforturile” în sprijinul Kievului.

”Nu trebuie sub nicio formă să acceptăm că acum este momentul să renunțăm”, a spus el. ”Acum este momentul să ne dublăm eforturile”.

Tusk și Starmer speră că noul pact de apărare va ajuta Regatul Unit și Polonia să colaboreze mai strâns pentru a proteja Europa de agresiunea rusă și pentru a coordona combaterea rețelelor de traficanți de persoane.

Într-un rezumat al întâlnirii lor bilaterale, Downing Street a indicat că cei doi premieri au purtat discuții ”calde și productive” pe teme precum migrația, energia și abordarea ”amenințărilor comune – inclusiv agresiunea continuă a lui Putin”.

Starmer s-a întâlnit, de asemenea, cu președintele polonez Andrzej Duda, cu care a convenit că Ucraina ”poate conta pe sprijinul Regatului Unit și al Poloniei atât timp cât este necesar”, potrivit unui purtător de cuvânt al executivului britanic.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Friedrich Merz, liderul opoziției conservatoare din Germania: Trump va aduce mai multă claritate în Uniunea Europeană

Al doilea mandat al lui Donald Trump în funcţia de preşedinte al SUA va aduce claritate pentru Uniunea Europeană, a declarat sâmbătă, la Berlin,...

2025, anul prudenței economice și al stagnării salariale. Nu vă așteptați la bani în plus, spun analiștii financiari

Economia anului 2025 va fi marcată de prudență, susțin analiștii financiari și experții din industrie. Atitudinea precaută se va reflecta nu doar în strategiile...

Avocații lui Navalnîi, condamnați pentru extremism în Rusia: SUA denunță atacurile asupra disidenței

Washingtonul a criticat dur condamnarea a trei avocați ai fostului lider al opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, calificând decizia drept o nouă încercare a Moscovei...
Ultima oră
Pe aceeași temă