17.8 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaDonald Tusk vrea ca țările UE din prima linie cu Ucraina să...

Donald Tusk vrea ca țările UE din prima linie cu Ucraina să fie ajutate

Premierul polonez Donald Tusk a chemat joi Uniunea Europenă să ia în considerare un ajutor acordat ţărilor din prima linie ca vecine ale Ucrainei invadate de Rusia, notează AFP, potrivit agerpres.ro.

Liderul ţării vecine cu Ucraina şi apărător ferm al acestei ţări a vorbit la Varşovia alături de preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care a îndemnat statele membre să investească mai mult în apărare.

“Încă din primele zile ale războiului, Polonia a oferit Ucrainei tot ce a fost posibil şi chiar mai mult. Astăzi, Polonia trebuie să-şi construiască propria securitate”, le-a declarat Tusk jurnaliştilor.

“Noi, în ansamblu, şi nu numai Polonia, trebuie să ajutăm Ucraina cât mai mult posibil, iar întreaga Europă trebuie să se gândească mai activ cum să ajute ţări precum Polonia şi Estonia, care se află în prima linie”, a adăugat el.

“Dacă suntem o singură Europă, înseamnă că războiul este la uşa noastră. Acesta este motivul pentru care vom căuta toate mijloacele posibile pentru a sprijini Ucraina şi ţările cele mai vulnerabile la consecinţele acestui război”, a argumentat premierul polonez.

Donald Tusk, a cărui ţară cheltuieşte deja aproximativ 4% din produsul său intern brut pentru apărare, s-a exprimat înaintea unui dineu de lucru la Varşovia împreună cu Charles Michel şi mai mulţi şefi de guvern europeni.

“Ne confruntăm cu provocări geopolitice extraordinar de dificile”, a declarat Charles Michel presei.

“Trebuie să sprijinim Ucraina cât mai mult posibil. Trebuie să ne dezvoltăm capacităţile de apărare, să ne dezvoltăm pregătirea pentru apărare, să investim mai mult în apărare”, a adăugat el.

Luna trecută, Donald Tusk a avertizat împotriva ameninţării “reale” a unui conflict în Europa, afirmând că, pentru prima dată de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, continentul a intrat într-o perioadă “pre-război”.

Von der Leyen anunță deblocarea fondurilor europene pentru Polonia

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat deblocarea fondurilor europene pentru Polonia, ca recunoaştere a acţiunilor noului guvern pro-european al premierului Donald Tusk de a realinia Polonia la principiile statului de drept.

“Două decizii vor fi luate săptămâna viitoare privind fondurile europene”, a spus şefa executivului comunitar, referindu-se la fondurile de coeziune şi la cele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în total circa 136,5 miliarde de euro, pe care Bruxellesul le-a îngheţat acuzând fostul guvern polonez condus de formaţiunea conservatoare Lege şi Justiţie (PiS) de încălcarea statului de drept prin reformele efectuate în justiţie, limitarea drepturilor comunităţii LGBT sau contestarea întâietăţii deciziilor Curţii de Justiţie a UE (CJUE) în faţa dreptului naţional.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Percheziții ale Parchetului European în Capitală, pentru fraude cu echipamente medicale în timpul pandemiei

Parchetul European anunţă că a efectuat, astăzi, cinci percheziţii în Bucureşti, în cadrul unei anchete privind o fraudă de 8 milioane de euro care...

Președintele UEFA, Aleksander Čeferin, susține campania pan-europeană pentru drepturile reproductive

Slovenul Aleksander Čeferin, președintele UEFA, a devenit cel mai recent lider important care susține campania pan-europeană pro-alegere, luptând pentru drepturile reproductive în Europa, și...

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...
Ultima oră
Pe aceeași temă