-0.7 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăInternaționalDonald Trump a fost inculpat pentru că ar fi influențat rezultatul alegerilor...

Donald Trump a fost inculpat pentru că ar fi influențat rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020

Donald Trump a fost inculpat marţi pentru încercările sale de a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020, cea mai gravă acuzaţie care i-a fost adusă fostului preşedinte care a fost deja urmărit penal de două ori, relatează AFP, potrivit agerpres.ro.

Principalul favorit republican pentru alegerile de anul viitor este acuzat de „complot împotriva statului american”, obstrucţionare a unei proceduri oficiale şi atingere adusă drepturilor electorale după o anchetă supravegheată de procurorul special Jack Smith.

Ancheta a fost declanşată de un apel telefonic din ianuarie 2021 al lui Donald Trump – a cărui înregistrare a fost făcută publică – în care acesta i-a cerut unui înalt responsabil local, Brad Raffensperger, să „găsească” aproximativ 12.000 de buletine de vot pe numele său.

Potrivit unor documente judiciare, anchetatorii au descris „un plan coordonat şi la nivelul mai multor state aplicat de echipa de campanie a lui Trump” pentru a influenţa rezultatele alegerilor.

Omul de afaceri a fost deja inculpat la începutul lui iunie şi sfârşitul lui iulie la nivel federal în dosarul arhivelor Casei Albe. El este acuzat în special că a pus în pericol securitatea Statelor Unite, luând cu el documente clasificate la sfârşitul mandatului său.

Georgia, SUA: Lui Donald Trump i s-ar pregăti o nouă inculpare

Securitatea a fost întărită la Atlanta, în statul Georgia unde o anchetă asupra “tentativelor” lui Donald Trump “de a influenţa operaţiunile electorale” din 2020 în acest stat din sud-estul ţării s-ar putea încheia cu o inculpare a fostului preşedinte american în săptămânile următoare, notează AFP, potrivit agerpres.ro.

Fani Willis, procuror al comitatului Fulton care include şi Atlanta, anchetează din 2021 asupra omului de afaceri republican şi a însărcinat un mare juriu – un grup de cetăţeni cu competenţe de anchetă – să determine dacă exista suficiente dovezi pentru a-l inculpa. Ea a reuşit să adune mărturii de la apropiaţi ai lui Trump, în special de la fostul său avocat personal Rudy Giuliani.

Acest mare juriu a recomandat deja inculparea pentru 12 persoane a căror identitate nu a fost dezvăluită.

Donald Trump ar putea avea o nouă inculpare, dar fostul președinte se ambiționează și mai mult pentru scrutinul prezidențial din 2024

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Marcel Ciolacu, despre Radu Marinescu, propus ministru al Justiției: Un avocat cu multă experiență

Întrebat dacă știe că Marinescu a reprezentat un om de afaceri controversat, Ciolacu a recunoscut că nu a urmărit activitatea sa profesională Președintele PSD, Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă