7.1 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăȘtirile zileiDoi morți după o împușcătură la uzina germană Mercedes

Doi morți după o împușcătură la uzina germană Mercedes

Doi morți au rezultat după o împușcătură la uzina germană Mercedes-Benz, din sud-vestul țării.

O împușcătură la o fabrică Mercedes-Benz din sud-vestul Germaniei a făcut doi bărbați morți, joi (11 mai), iar poliția a reținut un suspect, crescând presiunea asupra Berlinului pentru a înăspri legile deja stricte ale țării privind armele, potrivit Reuters.

Suspectul, în vârstă de 53 de ani, a deschis focul asupra victimelor, înainte ca lucrătorii de securitate, de la locul din orașul Sindelfingen, din sudul Germaniei, să-l rețină și să-l predea poliției, au transmis poliția și parchetul local, într-un comunicat.

Doi morți au rezultat după o împușcătură la uzina Mercedes din sud-vestul țării, suspectul neopunându-se arestării

Suspectul nu s-a opus arestării, au spus ei, iar victimele, ambele în vârstă de 44 de ani, au murit din cauza rănilor suferite.

Incidentul a fost cel mai recent dintr-o serie de împușcături în masă din Germania, din ultimii ani, dintre care multe au avut o legătură cu extremismul. Anchetatorii nu au stabilit încă un motiv pentru împușcătura de joi.

Guvernul german a promis că își va înăspri și mai mult legile privind armele după ce un bărbat înarmat a deschis focul asupra oamenilor adunați într-o sală a Martorilor lui Iehova din Hamburg în martie, ucigând șase persoane.

Atac armat într-o biserică a Martorilor lui Iehova din Germania. Mai multe persoane au fost ucise

Mai multe persoane au fost ucise și altele au fost rănite în timpul unui schimb de focuri de armă în orașul german Hamburg, au anunțat joi seara autoritățile.

Atacul s-a petrecut în jurul orei locale 21.00, într-o biserică a Martorilor lui Iehova din orașul Hamburg, al doilea cel mai mare din Germania. Potrivit mai multor rapoarte, una sau mai multe persoane necunoscute au deschis focul asupra oamenilor aflați în lăcașul de cult.

Cel puțin șapte persoane au fost ucise în schimbul de focuri, iar alte 25 au fost rănite.

Sunt „indicii că un autor s-ar putea afla în clădire, posibil chiar printre morţi”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei pentru postul de televiziune NTV.

Poliţia din Hamburg tratează atacul armat de la Hamburg ca pe un incident izolat, potrivit surselor de securitate. Contextul şi posibilele motive nu sunt clare iniţial, a adăugat poliţia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pensia medie lunară a crescut cu 22% în T3, numărul pensionarilor scade ușor

Pensia medie lunară din România a ajuns în trimestrul al treilea al anului 2024 la 2.582 de lei, marcând o creștere de 22% comparativ...

Sergio Perez părăsește Red Bull! Liam Lawson, înlocuitorul mexicanului în sezonul viitor

După un sezon dezamăgitor, despărțirea dintre Red Bull și Sergio Perez a fost oficializată, iar echipa a confirmat că Liam Lawson va ocupa locul...

Franța acuză Rusia de manipularea influencerilor pentru propagandă pro-rusă

Franța a acuzat Rusia de angajarea a mii de influenceri europeni pentru a răspândi mesaje pro-ruse, inclusiv în țări precum România. Declarația a fost făcută...
Ultima oră
Pe aceeași temă