3 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSocialDoi copii au căzut în râul Bistrița, unul este inconștient

Doi copii au căzut în râul Bistrița, unul este inconștient

Pompierii au fost chemați să intervină, sâmbătă, în localitatea nemțeană Borca, unde doi copii au căzut în râul Bistrița. Amândoi sunt resuscitați la această oră.

Pompierii nemțeni au fost anunțați cu puțin înainte de ora 15.00 că doi copii au căzut în râul Bistrița, în comuna Borca, potrivit stiripesurse.ro.

Dintre cei doi copii ce au căzut în râul Bistrița, doar fetița de 8 ani a fost inconștientă și este resuscitată alături de băiat

O fetiță de aproximativ 8 ani a fost scoasă din apele râului de către cetățeni, în stare de inconștiență, până la sosirea forțelor de intervenție.

Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD și este resuscitată.

ISU Neamț precizează că a fost găsit și băiatul. Și acesta a fost preluat de SAJ și este resuscitat.

Incidentul vine numai la o zi după ce alți doi copii au căzut în același râu.

„Se pare că cei doi minori se jucau pe gheaţă care, sub greutatea lor, s-a rupt. Minorul conştient are 12 ani, iar cel de al doilea minor are 10 ani. Minorul de 10 ani a fost scos din stop cardio-respirator de echipajul medical”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, citat de Agerpres.

Cei doi copii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

Poliţiştii efectuează o anchetă pentru a stabili cum au căzut minorii în apă, conform digi24.ro.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă