Potrivit reprezentanţilor Poliţie Judeţene Dolj, în urma activităţilor desfăşurate în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de delapidare, poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj au prins în flagrant, luni, un bărbat de 58 de ani, din comuna Brîncoveni, judeţul Olt, angajat la o societate comercială specializată în colectarea şi valorificarea deşeurilor feroase şi neferoase, în timp ce a sustras şi a încercat să vândă 140 de kilograme de deşeuri.
„Ca urmare a anchetei derulate anterior operaţiunii de prindere în flagrant, poliţiştii de la economic au mai pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat de 57 de ani, din Slatina, bănuit de săvârşirea infracţiunii de delapidare. Astfel, poliţiştii au stabilit faptul că cei doi, în cursul anului 2018, ar fi sustras şi valorificat, în mod repetat, de la acelaşi operator economic, cantitatea de 56.000 kilograme de deşeuri metalice, în valoare de aproximativ 58.000 lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Dolj.
Cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind duşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj.