În ultima şedinţă de Consiliu Local, Cristina Herţia, arhitectul şef al Ploieştiului, a anunţat furtul mai multor documente oficiale ale Direcţiei de Urbanism.
„Unii chiar şi-au însuşit aceste documente… O grămadă de dosare lipsesc”, a precizat arhitecta.
Între documente se aflau şi autorizaţii de construire eliberate în anul 2016, unele dintre ele cu probleme mari, susţine consilierul George Botez: „directoarea departamentului m-a informat că ar fi vorba şi de unele documentaţii finalizate cu eliberarea de autorizaţii de construire cu probleme, unele chiar de natură penală”, a declarat consilierul George Botez.
Faptul este cu atât mai grav cu cât Herţia n-a fost dintru început de acord cu spaţiul alocat arhivei urbanistice în noul sediu al primăriei, într-o sală unde publicul avea acces.
„Revoltător e că primarul Adrian Dobre era la curent cu situaţia, însă nu a făcut nimic pentru remedierea problemei.”, a declarat viceprimarul Cristian Ganea.
În aceeaşi şedinţă de consiliu, viceprimarul a propus interzicerea subînchirierii căsuţelor comerciale de lemn, întrucât acestea sunt închiriate de persoane apropiate primarului Adrian Dobre, care le subînchiriază apoi la preţ triplu: “Mi se pare de un cinism total să faci bani pe o primărie care se află practic în faliment”, a precizat viceprimarul.
Propunerea a fost adoptată de majoritatea PSD-ALDE, edilul Dobre părăsind în semn de protest sala de şedinţe.