-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăInternaționalDiscuții telefonice între miniștrii Apărării din Rusia și SUA. Vor „reducerea riscului...

Discuții telefonice între miniștrii Apărării din Rusia și SUA. Vor „reducerea riscului unei escaladări”

Miniștrii Apărării din Rusia și SUA au discutat vineri despre „reducerea riscului unei escaladări” în timpul unei convorbiri telefonice, anunță Moscova, după ce Washingtonul a anunțat desfășurarea punctuală de rachete cu rază lungă de acțiune în Germania, relatează AFP și Reuters, potrivit Agerpres.

În cadrul discuției dintre Andrei Belousov și Lloyd Austin, s-a discutat prevenirea amenințărilor la adresa securității și reducerea riscului de escaladare, conform unui comunicat al Ministerului rus al Apărării.

Rusia a inițiat această convorbire, a transmis Kremlinul.

Purtătoarea de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh, a declarat că Austin a subliniat „importanța menținerii liniilor de comunicare” cu Moscova, în contextul conflictului din Ucraina și după summitul NATO de la Washington.

Casa Albă a anunțat miercuri că Statele Unite vor desfășura noi arme în Germania din 2026, cu o rază de acțiune mai mare decât sistemele actuale din Europa.

Cancelarul german Olaf Scholz a salutat decizia, considerând-o parte din strategia de descurajare și garanție pentru pace.

În contrast, Kremlinul a condamnat măsura, considerând-o un semnal al revenirii la „Războiul Rece”.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă