6.5 C
București
duminică, 15 decembrie 2024
AcasăPoliticăDiscursul lui Iohannis la Dubai. VIDEO

Discursul lui Iohannis la Dubai. VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România consideră energia nucleară drept o sursă stabilă de energie şi că ţara noastră îşi propune să devină un lider regional în operaţiunile şi implementarea acesteia, un centru de formare a forţei de muncă şi un hub pentru lanţurile de aprovizionare aferente energiei nucleare.

„Efectele negative ale schimbărilor climatice nu pot fi negate. Trebuie să accelerăm acţiunile noastre de atenuare a schimbărilor climatice şi, în special, să decarbonizăm rapid sistemele noastre energetice. Acesta este motivul pentru care sunt încântat să fiu prezent la acest eveniment alături de lideri guvernamentali şi din industrie care îşi propun să livreze în raport cu obiectivul de zero emisii nete la nivel global până în 2050, inclusiv prin utilizarea energiei nucleare. În ceea ce priveşte România, strategiile noastre privind schimbările climatice şi energia prevăd un mix energetic bazat pe surse regenerabile şi energie nucleară pentru o Românie cu zero emisii nete”, a afirmatşeful statului, la Dubai, la evenimentul de lansare a Declaraţiei privind triplarea capacităţii de energie nucleară la nivel mondial.


Iohannis a subliniat că facilităţile energetice nucleare funcţionează în România de aproape trei decenii la standarde înalte de productivitate şi siguranţă, afirmând că acest fapt reprezintă o experienţă naţională consistentă în acest domeniu.

„În acelaşi timp, trebuie să facem mai mult – la nivel naţional şi global”, a adăugat preşedintele Iohannis.

Şeful statului a precizat că analizele Agenţiei pentru Energie Nucleară a OCDE arată că, la nivel global, capacitatea instalată de energie nucleară trebuie să se tripleze până în 2050 pentru ca lumea să ajungă la zero emisii nete globale până atunci.

„În acest context, România consideră energia nucleară ca fiind o sursă stabilă de energie, care contribuie la securitatea energetică şi la decarbonizare. Mergând mai departe, ne angajăm să finalizăm două noi unităţi CANDU la Centrala de la Cernavodă şi să construim şi să implementăm în România SMR-uri, reactoare modulare mici. (…) Referitor la acest lucru, este o nouă tehnologie la care lucrăm împreună cu prietenii noştri din Statele Unite şi se pare că vom construi primul reactor modular mic civil bazat pe tehnologia despre care am vorbit. În dezvoltarea programului nostru naţional de energie nucleară, ne ghidăm după un set esenţial de principii şi priorităţi. Ne angajăm să asigurăm siguranţa pentru public şi pentru mediu, precum şi neproliferarea. Mai mult decât atât, România îşi propune, de asemenea, să devină un lider regional în operaţiunile şi implementarea energiei nucleare, un centru de formare a forţei de muncă şi un hub pentru lanţurile de aprovizionare aferente energiei nucleare”, a adăugat el.

Preşedintele Iohannis a mai spus că schimbările climatice reprezintă o provocare globală şi necesită o acţiune la acest nivel.

„Numai prin acţiune coordonată şi ambiţie sporită le putem aborda în mod eficient”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, de sâmbătă până luni, la cea de-a 28-a Conferinţă a Statelor parte la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice (COP28), care desfăşoară în Dubai, Emiratele Arabe Unite. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Schimbare majoră în armata ucraineană. Cine va avea comanda pe frontul din Donețk

Armata ucraineană a confirmat sâmbătă înlocuirea comandantului Grupului Operativ Tactic responsabil cu frontul din regiunea estică Doneţk, generalul Oleksandr Luţenko, cu generalul Oleksandr Tarnavski,...

Moldovagaz: Malul drept al Nistrului are asigurate gazele naturale pentru iarnă

Anunțul vine într-un moment delicat, marcat de incertitudini privind tranzitul gazelor rusești prin Ucraina Moldovagaz, principalul furnizor de gaze naturale din Republica Moldova, controlat de...

Surpriză pe Autostrada Moldovei: Tronsonul Buzău – Focșani va fi deschis înainte de Crăciun

Experții avertizează însă, că graba pentru deschiderea traficului, ar putea afecta calitatea lucrărilor Un tronson de aproape 36 de kilometri din Autostrada Moldovei (A7) va...
Ultima oră
Pe aceeași temă