19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăȘtirile zileiDialog româno-francez la Ministerul Apărării Naționale

Dialog româno-francez la Ministerul Apărării Naționale

În cadrul întrevederii, secretarul de stat a apreciat importanța Parteneriatului Strategic și a cooperării bilaterale dintre cele două state, precum și consolidarea acestuia pe dimensiunea de apărare.

Discuțiile au abordat elemente de noutate de pe agenda NATO și UE, inclusiv modalitățile concrete de cooperare româno-franceză pe diferite paliere. Demnitarul român a apreciat sprijinul Franței pentru consolidarea posturii NATO de descurajare și apărare în regiunea Mării Negre.

Un alt subiect abordat a vizat colaborarea dintre cele două state în cadrul inițiativelor Uniunii Europene în domeniul apărării. Secretarul de stat român a subliniat importanța participării entităților din industria de apărare din cele două state în proiecte comune finanțate din Fondul European de Apărare, inclusiv din cadrul Cooperării Permanente Structurate (PESCO).

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă