3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăDeficitul bugetar a ajuns la 3,24% din PIB după primele patru luni...

Deficitul bugetar a ajuns la 3,24% din PIB după primele patru luni din 2024

Deficitul bugetar a urcat la 3,24% din Produsul Intern Brut (PIB) după primele patru luni din acest an, soldul negativ cifrându-se la 57,29 miliarde de lei, faţă de 35,88 miliarde de lei sau 2,06% din PIB după primele trei luni.

Potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor, execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde de lei, respectiv 3,24% din PIB faţă de deficitul de 27,35 miliarde de lei, respectiv 1,70% din PIB aferent celor patru luni ale anului 2023.

Veniturile totale au însumat 182,7 miliarde de lei în primele patru luni ale anului 2024, înregistrând o creştere de 15,3% în ritm anual, susţinută cu precădere de încasările din venituri curente – contribuţii de asigurări, TVA, impozit pe profit, impozit pe salarii şi venituri nefiscale -, respectiv de fondurile europene.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 239,99 miliarde lei au crescut în termeni nominali cu 29,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile pe anul 2024 au înregistrat o creştere cu 2 puncte procentuale faţă de aceeaşi perioadă a anului 2023, de la 11,6% din PIB la 13,6% din PIB.

Bugetul pentru acest an este construit pe un deficit în scădere la 5% din PIB, de la 5,68% din PIB în 2023. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă