6.8 C
București
luni, 20 ianuarie 2025
AcasăPoliticăDeclarațiile lui Klaus Iohannis după participarea la reuniunea Iniţiativei celor Trei Mări

Declarațiile lui Klaus Iohannis după participarea la reuniunea Iniţiativei celor Trei Mări

Preşedintele Klaus Iohannis a susţinut, joi, la reuniunea Iniţiativei celor Trei Mări, care a avut loc la Vilnius, proiectele de conectare a întregului Flanc estic atât pe drum, cât şi pe cale ferată, legând Marea Neagră de Baltică.

„Tocmai am încheiat principala sesiune a întâlnirii Iniţiativei celor Trei Mări. A fost o sesiune destul de lungă, foarte substanţială. Am discutat teme importante. (…) Temele importante la această Iniţiativă a celor Trei Mări au fost gândite pentru a îmbunătăţi infrastructura de legătură pe axa Nord – Sud în partea noastră a Europei, infrastructura de legătură însemnând drum, cale ferată, dar înseamnă şi conectivitate pe gaz, pe electricitate, pe digital şi aşa mai departe”, a afirmat Iohannis.

El a calificat drept „foarte bune” discuţiile, precizând că a reiterat importanţa conectării întregului Flanc estic.

„Este vorba de conectarea întregului Flanc estic atât pe drum, cât şi pe cale ferată. Sunt două proiecte care leagă Marea Neagră de Baltică şi aceste două proiecte pentru noi au o importanţă deosebită”, a transmis şeful statului.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

STS anunță o scădere semnificativă a apelurilor non-urgente la 112 în 2024

În anul 2024, numărul apelurilor non-urgente către serviciul 112 a scăzut cu aproape un milion față de anii anteriori, potrivit unui comunicat al Serviciului...

Instagram extinde durata Reel-urilor la 3 minute: schimbări menite să sprijine creatorii de conținut

Instagram permite acum ca Reel-urile să aibă o durată de până la 3 minute, față de limita anterioară de 90 de secunde, a anunțat...

Triumfătorul Trump se întoarce la Casa Albă

Trump, primul președinte american din secolul al XIX-lea care a câștigat un al doilea mandat după pierderea Casei Albe, a declarat că va grația...
Ultima oră
Pe aceeași temă