Dunărea a ieșit din matcă la Viena și sunt în pericol locuințe și din Budapesta
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a transmis că debitul Dunării la intrarea în România aproape se va dubla în următoarea săptămână.
Hidrologii au emis prognoza debitelor şi nivelurilor în intervalul 16 -23 septembrie, conform căreia debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creștere pe toată perioada de prognoză până la valoarea de 6900 m3/s, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), exceptând primele două zile ale intervalului.
În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creștere, exceptând prima zi a intervalului când vor fi relativ staționare pe sectorul Oltenița – Tulcea. Experții spun că atunci când atinge cota de pericol, apa strânsă în barajele de acumulare poate fi deversată controlat, în cantităţi mici. În acest fel, localnicii din zonă au timp să ia măsuri împotriva inundaţiilor. Valul de viitură va fi controlat din barajul de la Porţile de Fier.
În Bratislava, nivelul Dunării a depăşit 9 metri, în timp ce Budapesta ar putea fi afectată la fel de mult. Hidrologii estimează că nivelul Dunării va ajunge la Budapesta la peste opt metri şi jumătate. Preventiv, cheiurile din Buda şi Pesta au fost închise.
Guvernul de la Varşovia a declarat luni stare de urgenţă pentru 30 de zile în regiunile din sud-vestul Poloniei, care au fost afectate de inundaţii.