8.9 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăPoliticăDe Ziua Educației, președintele Iohannis a decorat peste 100 de unități de...

De Ziua Educației, președintele Iohannis a decorat peste 100 de unități de învățământ

Președintele a transmis că educarea unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații

Președintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă, 5 octombrie, un mesaj cu ocazia Zilei Mondiale a Educației și a semnat o serie de decrete de decorare a unor instituţii de învăţământ din țară.

„Să îi prețuim pe cei care deschid minți și formează caractere, fiind ei înșiși modele de urmat elevilor pe care îi educă. A te dedica formării unor întregi generații este una dintre cele mai frumoase vocații. De Ziua Mondială a Educației, pe care o sărbătorim astăzi, onorăm rolul esențial al tuturor celor care sunt parte a procesului de învățământ în ghidarea tinerilor noștri pe calea cunoașterii și a asumării valorilor pe care se construiește o societate liberă, prosperă și puternică”, a declarat președintele Iohannis, într-un comunicat al Administrației Prezidențiale. 

În semn de prețuire pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea cu care s-au dedicat misiunii școlii în viața elevului, dar și a comunității, președintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare a 101 instituții de învățământ din țară.

Printre acestea se numără și liceul care i-a ținut postul blocat vreme de 27 de ani. Președintele Klaus Iohannis a acordat Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Mare Ofițer, Colegiului Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu și Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde predă soția sa, Carmen Iohannis, precum și altor 3 colegii din țară: Colegiul Național „Ferdinand I” din Municipiul Bacău, Județul Bacău; Colegiul Național „Liviu Rebreanu” din Municipiul Bistrița, Județul Bistrița-Năsăud și Colegiul Național „Silvania” din Municipiul Zalău, Județul Sălaj

Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Comandor a fost conferit altor 16 unități de învățământ din țară. De asemenea, alte zeci de licee și colegii au fost decorate cu „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler și „Meritul pentru Învățământ” în grad de Ofițer.

Conform legii 220 din 2004, Ordinul se acordă în patru grade: Mare Ofițer, Ofițer, Comandor și Cavaler.

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Bulgaria introduce controale la granița cu România înainte de aderarea completă la Schengen

Cu doar câteva zile înainte de aderarea completă a României și Bulgariei la Spațiul Schengen, autoritățile de la Sofia au hotărât instituirea controalelor la...

Bursa de Valori București, în scădere cu aproape 3% pe fondul tensiunilor politice

Declinul pieței vine, în contextul în care premierul Marcel Ciolacu a anunțat public, printr-o postare pe Facebook, retragerea PSD de la negocierile pentru formarea...

Klaus Iohannis, apel la partide: Reveniți la masa discuțiilor!

Președintele Iohannis a declarat de la Bruxelles că un Guvern minoritar nu este o soluție Klaus Iohannis a declarat de la Bruxelles, unde se află...
Ultima oră
Pe aceeași temă