8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiDe la ruși vine vremea proastă, sugerează un vicepreședinte român al Parlamentului...

De la ruși vine vremea proastă, sugerează un vicepreședinte român al Parlamentului European

Acesta este mesajul care reiese dintr-o postare pe Facebook a lui Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării, acum vicepreședinte al Parlamentului European.

„A observat cineva că, de doua săptămâni de când a început Cupa Mondială, pe toate stadioanele din Rusia europeană este soare, în timp ce în jur, ma refer la noi, la bulgari și la greci avem numai ploaie si furtuni? Doua săptămâni – și vor urma încă doua, până la sfârșitul Cupei – Rusia se afla încontinuu într-o zona de înaltă presiune atmosferică, iar cei din jur într-o zonă de presiune joasa”, scrie europarlamentarul.

„Sunt convins ca este vorba exclusiv de efectele încălzirii globale”, adaugă, evident ironic, Ioan Mircea Pașcu.

Cosmonautul Dumitru Prunariu îl aprobă, într-un comentariu:

”Ce frumos si nevinovat gandesti Puiu draga. Imi amintesc cand la Moscova in 1980 a fost Olimpiada si era o vreme ploioasa, cu jumatate de ora inainte de deschiderea oficiala deasupra stadionului moscovit s-a facut senin si asa a tinut pana dupa terminarea ceremoniei. Eram acolo in pregatire pentru zborul cosmic. Rusii s-au laudat atunci cu tehologia cu rachete de alungare (sau provocare) a ploii”.

”Tot timpul am avut în minte situația aceea”, i-a răspuns Ioan Mircea Pașcu.

Cele mai citite

Un cutremur cu magnitudinea inițială de 6,4 grade pe Richter a lovit sudul Japoniei

Un cutremur cu magnitudinea preliminară de 6,4 grade a lovit miercuri seara sudul Japoniei, a anunțat Agenția Meteorologică Japoneză, citată de Reuters, conform stiripesurse.ro. Epicentrul...

Iranul continuă ameninţările: Suntem gata să ne lovim inamicii cu avioane supersonice rusești

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu la începutul şedinţei cabinetului: „ Vin acum de la întâlnirile cu miniştrii de externe din Marea Britanie şi Germania. Aseară am vorbit...

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...
Ultima oră
Pe aceeași temă