5.7 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăInternaționalDavid Sassoli, președintele Parlamentului European, în continuare în spital pentru a doua...

David Sassoli, președintele Parlamentului European, în continuare în spital pentru a doua oară în 3 luni

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a fost internat în spital pentru a doua oară în ultimele 90 de zile.

Politicianul social-democrat italian în vârstă de 65 de ani a fost internat într-un spital din Italia pe 26 decembrie ”din cauza unei complicaţii grave cauzate de o disfuncţie a sistemului imunitar”, a declarat purtătorul său de cuvânt Roberto Cuillo, transmite luni DPA.

Acesta a adăugat că toate întâlnirile oficiale din această perioadă ale preşedintelui PE au fost anulate.

David Sassoli a ajuns în spital pentru a doua oară după ce prima dată fusese internat cu pneumonie, neputând onora angajamentele luate în ultima vreme

În luna septembrie, Sassoli (65 de ani), fost jurnalist de televiziune, a fost spitalizat cu pneumonie şi din acest motiv nu a putut prezida sesiunea PE în care şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a rostit discursul anual privind Starea Uniunii, anunță spotmedia.ro.

Ulterior, el s-a deplasat în Italia după ce medicii au fost de acord ca politicianul să se recupereze după boală în ţara natală.

David Sassoli a devenit preşedinte al Parlamentului European în 2019 în cadrul unui acord mai amplu între cele mai mari familii politice europene cu privire la funcţiile de top din principalele instituţii ale Uniunii Europene.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ford retrage de la vânzare sute de mii de mașini cu motoare EcoBlue din cauza problemelor de emisii

Ford va derula o campanie de rechemare în service pentru aproximativ 769.000 de vehicule echipate cu motoare diesel EcoBlue, după o investigație a autorităților...

Percheziții în Prahova: 100 kg de articole pirotehnice confiscate, două persoane audiate

Întreaga cantitate de articole pirotehnice a fost confiscată, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale Polițiștii prahoveni au efectuate joi dimineață trei percheziții domiciliare...

Zelenski solicită din nou aderarea Ucrainei la NATO. Garanțiile de securitate oferite nu sunt de ajutor

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi că eventuale garanţii de securitate europene nu vor fi suficiente pentru Ucraina, care doreşte aderarea la NATO...
Ultima oră
Pe aceeași temă