5.3 C
București
miercuri, 8 ianuarie 2025
AcasăOp & EdDans pe șine ruginite

Dans pe șine ruginite

România s-a trezit după Sărbători ca dintr-un vis straniu, într-o gară pustie, cu trenuri fără orar și peroane goale. Politicieni absenți, călători rătăciți în vacanțe exotice, au lăsat țara să navigheze fără busolă. Alegerile prezidențiale sunt încă într-un tren fantomă, nu au nici măcar o dată de plecare, iar candidații sunt simple umbre care se pierd, când lumina se aprinde. Între timp, un alt „agregat” -„trenuleț” a intra pe peron cu un șuierat strident, lăsând pasagerii să aștepte pe peroane reci, fără bilet sau direcție clară. Țara se zbate între stații, prizonieră într-un vagon al incertitudinii și al abandonului.

După o vacanță prelungită, ne-am trezit în mijlocul unui viscol economic și al unei derive politice, în care lipsa de coerență pare să fie singura constantă. Am auzit, aproape de inflație, cuvinte precum “proeuropeni”, „suveraniști”, „extremiști”, noțiuni golite de sens și substanță, puse în fruntea unor declarații la fel de seci și confuze, aidoma celor care le debitează. Ca-n gater! Limbaje de lemn, din care sar așchii de vorbe fără consistență, fără noimă și viitor. Un amestec de „La mulți ani cu sănătate!”, „Crăciun liniștit!” și ciocnit de pahare, printre cioburi democratice, lăsate de alegerile anulate. Dar, după beția de două săptămâni, ne-am trezit! Unde? Într-un ger cumplit, siberian!

Din punct de vedere economic, ianuarie aduce un frig necruțător, cu „trenulețul” măsurilor austere care șuieră asurzitor în bugetul țării și-n buzunarele noastre. Inflația rămâne o povară grea, iar prețurile la energie și alimente continuă să apese pe umerii noștri, transformând fiecare zi într-o luptă pentru supraviețuire financiară. Guvernul nici măcar nu mai încearcă să-și mențină echilibrul pe gheața tot mai subțire a incapacității de plată, pentru că e în vacanță.

Pe scena politică, derivele sunt tot mai evidente. Deciziile se amână, iar negocierile interminabile împing valul de ură și dispreț al oamenilor, la cote greu de anticipat acum. Frica de alegeri a pus stăpânire pe politicienii care se ascund încă după bradul de Crăciun. Degringolada politică actuală împarte în tabere opțiuni, date și oameni. Când vor fi alegerile, cine va intra în cursă? Lipsa unui calendar clar și a unei direcții politice stabile accentuează acest haos instituțional, favorizând speculațiile și manipulările. Prăpastia dintre electorat și clasa politică se adâncește, generând o ruptură periculoasă în democrație, una și așa fragilă și cu iz mioritic.

România de după vacanța prelungită e rece, aruncată într-un peisaj hibernal încremenit în neputințe. Fiecare român resimte frigul unei incertitudini care pătrunde adânc în oase. Doar cu politruci suficienți și habarniști e greu să aduci primăvara, atunci când cultivi incompetență, impostură și ignoranță.

Plutește corabia în derivă de ceva timp, cu pânze sfâşiate de vântul indiferenţei, fără căpitan şi fără hartă.

„Mândră corabia, meșter cârmaciul!”, cum ar spune o poezie a lui Zaharia Stancu, în care era slăvită Republica și preamărit conducătorul iubit, de prin anii ’80.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

România rămâne cea mai săracă țară din UE, cu o treime din populație expusă riscului

Conform celui mai recent raport al Băncii Mondiale, România ocupă ultima poziție în Uniunea Europeană din punct de vedere al prosperității economice, având o...

Prima contracție a exporturilor globale de țiței de la pandemia COVID-19

Conflictele în desfășurare din Ucraina și Orientul Mijlociu au continuat să perturbe comerțul pentru al doilea an consecutiv Exporturile globale de țiței au înregistrat o...

Angel Tîlvăr: Nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România

Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a declarat, marți seară, la Antena 3 CNN, că nu se pune problema ca armata să devină obligatorie în România....
Ultima oră
Pe aceeași temă