10.9 C
București
luni, 28 octombrie 2024
AcasăȘtirile zileiDăncilă: Cred în Dumnezeu. Cei care au credinţă sunt oameni mult mai...

Dăncilă: Cred în Dumnezeu. Cei care au credinţă sunt oameni mult mai buni

„De fiecare dată când sunt invitată la o slujbă, la sfinţirea unei biserici, eu particip. Eu sunt un om care cred în Dumnezeu şi cred că aceia care au credinţă sunt oameni mult mai buni”, a declarat premierul Viorica Dăncilă.

Liderul PSD le-a transmis românilor „să aibă credinţă” „că binele învinge întotdeauna răul şi aşa se va întâmpla şi acum”.

„Toţi cei care venim la biserică de aceea venim, ca să fim mai buni. Şi cred că manifestările şi răutăţile în faţa bisericii sau în timpul unei slujbe nu-şi au locul. Politica e de o parte şi Biserica de o parte. Eu am venit aici să mă rog”, a subliniat premierul.

Câteva sute de oameni au participat, joi, la sfinţirea Mănăstirii „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din satul Breaza, comuna Lisa, judeţul Braşov, ceremonialul religios fiind oficiat de un sobor de preoţi, în frunte cu Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, care, la începuturile sale ca preot, a slujit la Lisa. La eveniment au participat şi liderul PSD, premierul Viorica Dăncilă, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, parlamentari şi primari PSD din Ţara Făgăraşului.

Cele mai citite

Adolescent de 15 ani mort într-un accident pe un drum din județul Dolj

Un adolescent de 15 ani și-a pierdut viața duminică după-amiază într-un accident tragic pe drumul județean 561 B, la intrarea în satul Zăval, județul...
Ultima oră
Pe aceeași temă