21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăPoliticăDan Negru: “Nimeni nu-și mai amintește unde au murit 150.000 de români”

Dan Negru: “Nimeni nu-și mai amintește unde au murit 150.000 de români”

„Nimeni nu-și mai amintește unde au murit 150.000 de români”, zice Dan Negru. În contextul în care toate televiziunile și întreaga mass-media vorbesc numai de război, nimeni nu amintește de eroii români de la Stalingrad.

În 2 februarie 1943 s-a terminat coșmarul, pe un front unde românii au ținut cea mai importantă linie. Regele revelioanelor vorbește pe pagina sa de facebook despre tragedie și despre cum “patria l-a onorat” pe bunicul său.

„Nimeni nu-și mai amintește unde au murit 150.000 de români”

“Frica fură mințile cel mai bine. Războiul e noua vedetă a fricii.

Pe toate ecranele apar hărți, analiști, tancuri și strategi ai războiului. Aceiași care ieri se pricepeau la viruși,azi se pricep la tancuri

Pe 2 februarie s-a terminat cea mai mare frică românească a războiului: bătălia de la Stalingrad.

Moș Pali, bunicul meu, a fost acolo. A scăpat. Întors in țară, patria l-a deportat in Bărăgan drept mulțumire.

Bătălia de la Stalingrad a fost cel mai mare dezastru din istoria Armatei Române!

250 mii de soldați romani au luptat acolo.

150 mii au murit !

Să-i amintim!

N-o mai face nimeni in februarie!”, scrie Dan Negru pe pagina de socializare. Nimeni nu-și mai amintește unde au murit 150.000 de români, conchide vedeta.

„Nimeni nu-și mai amintește unde au murit 250.000 de români”

Bătălia de la Stalingrad a fost cea mai sângeroasă, cu cele mai multe pierderi într-o singură bătălie. Soldații români au asigurat linia Donului, cea mai avansată. Au fost prezenți pe frontul de luptă 250.000 de oșteni români. Măcelul a durat 199 de zile. Pierderile în rândurile militarilor Axei au fost de circa 850.000 de oameni. Printre aceștia, 400.000 de germani, 15.000 de români, 130.000 de italieni și 120.000 de unguri. Mai mult de 40.000 de civili sovietici au murit în oraș și în suburbii. Numărul de civili uciși în zonele din raionul înconjurător nu a putut fi estimat.

citește și: Noua conflagrație mondială. Tigrul a evadat din jungla globală

Marius Ghilezan
Marius Ghilezan
Marius Ghilezan scrie la “România liberă” din anul 1991. Este reporterul care i-a deconspirat pe celebrul Căpitan Soare, pe Omul Negru de la Rahova, pe Aurel Moiș, “călăul din Christian Tell,” fost torționar comunist, care a trimis șapte țărani din Apateu la moarte, pentru că au refuzat să intre în colectiv. A publicat celebrele stenograme ale întâlnirii lui Mihail Gorbaciov cu Nicolae Ceaușescu. A fost primul jurnalist român post-decembrist care a stat de vorbă cu președintele SUA. Este autorul a nouă cărți.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă