Europarlamentarul Dacian Cioloş susţine că PSD şi PNL nu sunt în stare să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie şi nu doresc să discute pe teme europene la dezbaterile electorale.
„Ciolacu şi partidele pe care le conduce, PSD şi PNL, nu vor să discute pe teme europene pentru că asta ar însemna că incompetenţa lor pe plan european va fi în prim plan. Nu sunt în stare nici să absoarbă fondurile europene pe care România le are la dispoziţie. Din fondurile europene structurale şi de coeziune, alocate României în perioada 2021 – 2027, am atras 0 euro. Zero. Din PNRR, guvernul a atras 9,4 miliarde din cele 29 disponibile, dar situaţia a îngheţat pentru că guvernul Ciolacu nu este în stare să ducă mai departe reformele la care s-a angajat şi de care România are nevoie, reforme precum depolitizarea administraţiei publice şi a companiilor de stat”, a afirmat Cioloş.
Cioloş critică PSD şi PNL că nu au participat la dezbateri electorale cu cei care deschid listele pentru alegerile din 9 iunie şi nu au publicat niciun program electoral pentru europene.
„Cu 12 zile rămase până la alegeri, nu s-a organizat nicio dezbatere cu capii de listă pentru europarlamentare. Mai rău, Alianţa PSD – PNL nu a publicat nici măcar un program electoral pentru europene. Aşa îşi demonstrează cele două partide respectul pentru cetăţeni”, se arată într-un mesaj publicat, marţi, pe pagina de Facebook a lui Dacian Cioloş.
El i-a invitat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, şi pe Mihai Tudose, primul pe lista PSD-PNL la europarlamentare, la o dezbatere televizată.
„Domnilor Ciolacu, Tudose, vă aştept într-o dezbatere televizată. Haideţi să explicaţi românilor cum irosiţi şansele de dezvoltare ale României şi cum mai puteţi fi credibili în Europa dacă nu sunteţi în stare să cheltuiţi nici măcar banii pe care îi avem de la UE”, a declarat Dacian Cioloş, cap de listă al Partidului REPER la europarlamentare.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!