4.3 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăEconomieAutoDacia va ajunge la 8 milioane de clienți în 2023. Cel mai...

Dacia va ajunge la 8 milioane de clienți în 2023. Cel mai vândut model, Sandero

Dacia atinge opt milioane de clienți în 2023. Oficialii mărcii susțin că pragul va fi depășit în acest an, principalul vector de vânzare fiind Sandero, căutat mult la export, model comercializat în 2,78 de milioane de unități.

Cei 50 de milioane de dolari plătiți pentru 51% din acțiunile Dacia, precum și angajamentul de a retehnologiza compania cu 219 milioane de dolari, s-au dovedit o investiție foarte profitabilă pentru grupul francez Renault, cel care promitea dezvoltarea unei mașini de 6.000 de dolari (circa 5.000 de euro) cu care să acopere piețele emergente din estul Europei.

Succesul nesperat al modelului Logan, primul dezvoltat de la zero după preluarea de Renault, a dat aripi modelelor Sandero în 2008 și Duster, care din 2010 au dus marca românească către 44 de țări din Europa și din sudul mării Mediterane.

Conform celor de la Dacia, până acum, cel mai vândut model al mărcii a fost Sandero (inclusiv Stepway) cu 2,78 de milioane de unități, urmat de Duster, cu 2,26 de milioane de unități, și Logan, cu 1,97 de milioane de unități).

Toate acestea au fost sau sunt produse în trei uzine. Prima dintre acestea este bătrâna, dar complet retehnologizata uzină de la Mioveni, din România, acolo unde anul trecut a fost asamblat vehiculul cu numărul 7 milioane.

Inaugurată în august 1968, uzina de lângă Pitești a produs, de-a lungul timpului, șase generații de modele, de la Dacia 1100 până la noul vehicul de familie, Jogger.

Fabrica din Casablanca, Maroc, este deținută integral de grupul Renault din martie 2019. Înființată în 1959, aceasta operează o unitate de caroserie/asamblare și produce Logan, Sandero și Sandero Stepway.

Cel mai nou sit de producție pentru marca Dacia, uzina din Tanger, Maroc, a intrat în funcțiune în 2012. Construită de la zero, această unitate care include o secție de caroserie/asamblare, o platformă logistică, precum și o unitate de substructură și subansambluri este neutră din punctul de vedere al emisiilor de carbon și nu produce ape uzate.

Datele colectate de producător arată că persoanele care cumpără modele Dacia sunt în proporție de 66% bărbați. Totodată, 50% dintre clienții mărcii au vârsta cuprinsă între 55 și 74 de ani, modelul cu cea mai mare priză la tineri fiind, oarecum neașteptat pentru cei care s-au grăbit să menționeze Spring, crossoverul Jogger. 55% dintre cumpărătorii acestui model au vârsta de 54 de ani sau mai puțin.

Alte detalii importante despre clienții Dacia arată că peste 50% dintre ei nu mai au copii care locuiesc acasă. Jogger se remarcă din nou față de restul gamei, cu 47% dintre clienți având cel puțin un copil în întreținere.

O surpriză este faptul că electricul Spring este atractiv pentru clienții din afara orașelor. Dacă, în medie, pe întreaga gamă, circa 40% dintre clienți locuiesc în mediul rural, în privința posesorilor de Spring procentul depășește 50%, iar posesorii de modele Dacia conduc anual, în medie, aproximativ 12.000 km.

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Maia Sandu, discurs triumfal: Dragi moldoveni, ați oferit o lecție de democrație demnă de a fi scrisă în manualele de istorie

Maia Sandu a obținut victoria în alegerile prezidențiale din Republica Moldova cu 55,15%, un avans cu circa 10 procente în fața lui Alexandr Stoianoglo,...
Ultima oră
Pe aceeași temă