7.7 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaCurtea Penală Internațională emite un mandat de arestare pe numele lui Putin....

Curtea Penală Internațională emite un mandat de arestare pe numele lui Putin. E acuza de crime de război

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin și al oficialului rus Maria Lvova-Belova, pentru un presupus plan de deportare a copiilor ucraineni în Rusia, notează presa internațională.

Curtea a declarat că „există motive rezonabile de a crede că domnul Putin responsabil” pentru presupusele infracțiuni, și pentru „faptul că nu a exercitat un control adecvat asupra subordonaților civili și militari care au comis faptele”.

Acuzațiile, care se referă la o presupusă practică despre care CNN și presa a relatat, sunt primele care au fost depuse în mod oficial împotriva unor oficiali de la Moscova de când aceasta a început atacul neprovocat asupra Ucrainei, anul trecut.

Rămâne puțin probabil ca un proces la Haga să aibă loc. Rusia nu este membră a CPI, iar instanța nu desfășoară procese în absență, astfel că orice oficial rus acuzat ar trebui fie predat de Moscova, fie arestat în afara Rusiei.

La începutul acestei luni, CNN a vorbit despre Arina Iațsiuk, în vârstă de 15 ani, unul dintre cei 345 de copii ucraineni care au dispărut de la invazia Rusiei din februarie 2022, potrivit statisticilor oficiale ucrainene.

Guvernul ucrainean spune că mulți dintre copiii dispăruți au fost duși cu forța în Rusia. Guvernul rus nu neagă faptul că a luat copii ucraineni și a făcut din adoptarea lor de către familii rusești un element central al propagandei.

Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru CNN că Kievul face presiuni asupra CPI de ceva timp pentru a cere mandate de arestare împotriva unor persoane din Rusia în legătură cu războiul din Ucraina.

În aprilie, biroul lui Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, a declarat că aproximativ 600 de copii din Ucraina au fost plasați în orfelinate din Kursk și Nijni Novgorod înainte de a fi trimiși să locuiască în familii din regiunea Moscovei.

La jumătatea lunii octombrie, 800 de copii din zona Donbas din estul Ucrainei locuiau în regiunea Moscovei, mulți dintre ei în familii, potrivit guvernatorului regional din Moscova.

Unii dintre copii au ajuns la mii de kilometri și la mai multe fusuri orare distanță de Ucraina. Potrivit biroului lui Lvova-Belova, copiii ucraineni au fost trimiși să locuiască în instituții și cu familii adoptive în 19 regiuni diferite din Rusia, inclusiv în regiunile Novosibirsk, Omsk și Tiumen din Siberia și Murmansk din Arctica.

Șeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodymyr Zelenski, Andry Yermak, a declarat vineri, pe Telegram, că mandatul de arestare emis pe numele lui Putin este „doar începutul”.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Bitcoin schimbă regulile jocului pentru mărcile de lux. Brandurile care îmbrățișează criptomonedele

Popularitatea tot mai mare a Bitcoin atrage atenția marilor mărci de lux, care explorează utilizarea criptomonedelor ca metodă de plată. Printemps, un retailer de lux...

Cum să te îmbraci în straturi pentru a arăta modern în toamnă și iarnă?

Sezonul rece aduce cu sine nu doar temperaturi scăzute, ci și oportunitatea de a experimenta cu moda prin ținute stratificate. Tehnica layering-ului este nu doar...

Horoscop 19 decembrie 2024. Ziua concentrării și a stabilității practice

Horoscop 19 decembrie 2024. Astrele ți-au pregătit multe surprize pentru această zi de decembrie. Horoscop 19 decembrie 2024 BerbecAstăzi este momentul să te concentrezi pe aspectele...
Ultima oră
Pe aceeași temă