4.3 C
București
duminică, 22 decembrie 2024
AcasăSocialCuplul Firea-Pandele trece la amenințări la adresa BOR, în scandalul ,,azilelor grozei"

Cuplul Firea-Pandele trece la amenințări la adresa BOR, în scandalul ,,azilelor grozei”

Declarațiile purtătorului de cuvânt al patriarhiei pare că au deranjat cuplul Firea-Pandele, iar cei doi au început să amenințe în stânga și în dreapta. Deși sora Gabriele Firea era șefă la instituția care răspundea de aceste azile, actualul ministru al familiei se face nu știe nimic. Sunt 100 de bătrâni umiliți cu banii luați care cerșeau mâncare și au ajuns să-și mănânce hainele de pe ei de foame. Mai mult, potrivit investigațiilor, aceștia erau bătuți și umiliți.

Purtătorul de cuvânt al BOR a aruncat o piatră. Suntem creștini-ortocși practicanți. Nu întâmplător au apărut aceste atacuri și vor continua. Este o regie foarte bine pusă la punct. E clar că face parte din acest angrenaj. Ar trebui ca Patriarhul Daniel să ia atitudine. Dacă nu ia, înseamnă că e de acord. Sunt primar de șase mandate. Îi anunț că voi candida din nou. Ei nu știu cu cine se pun, numai Bunul Dumnezeu este cu noi. Au spus atât de multe minciuni despre noi. Ceea ce face primarul Nicușor Dan, dacă făceam noi, eram de mult închiși. Nu este numai lupta Gabrielei, este și lupta mea. Cine nu-și respectă bătrânii, nu-l iubește pe Dumnezeu”, a spus Florentin Pandele.

Declarația purtătorului de cuvânt Vasile Bănescu.

Monstruoasa banalizare a răului, dezumanizare și conștiință împăcată

Cruzimea este probabil fața cea mai hidoasă a omului pervertit, purtător de măști. Când toate cad, rămâne chipul dezgolit și hâd al cruzimii.

Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd.

Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă.

Sa spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.

Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane adânc dedublate.

Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează.

Un mesaj care denunță cruzimea și banalizarea monstruozității, nu este o acuzare sau o condamnare a cuiva care doar se simte vizat în exces.

Ororile comise sub ochii autorităților

Deși a negat că ar avea vreo legătură cu acest caz, Gabriela Firea are o relația de ”prietenie și colegialitate” cu consiliera Ligia Gheorghe (Enache), citată ca martor în dosarul Azilul groazei, de aproximativ 25 de ani, potrivit jurnaliștilor de la  Buletin de București și Centrul de Investigații Media.

De asemenea, Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, conducea Asistența Socială din Voluntari chiar în perioada abuzurilor de la cele trei azile ale groazei, susține jurnalistul Ovidiu Vanghele.

Imobilele în care funcționează „lagărul” Casa Cora și Asistența Socială a Primăriei Voluntari ar aparține aceluiași proprietar, iar patroana Casei Cora este chiar nașa copilului unei inspectoare de la aceeași instituție ilfoveană.

Întrebări naște și reacția Ministerului Muncii, condus de Marius Budăi, după ce reporterii au publicat, în ianuarie-februarie, seria despre centrele din Ilfov. Acesta a decis să taie accesul monitorilor independenți ai CRJ în astfel de instituții.

Sora Gabrielei Firea, conducea Asistența Socială din Voluntari

Nela Vica Andrieș, fostă Vrânceanu, sora Gabrielei Firea, conducea Asistența Socială din Voluntari chiar în perioada abuzurilor de la cele trei azile ale groazei, unde oamenii erau ținuți în condiții inimaginabile, flămânzi și fără îngrijire medicală, cu răni până la os și plini de fecale, arată documentele consultate de reporterii celor două publicații, scrie jurnalistul Ovidiu Vanghele în investigatiimedia.ro.

Imediat după ce cazul a explodat în presă, sora ministrului Firea  s-a transferat iar acum lucrează la DGASPC Ilfov.

Apar noi informații și despre Ligia Gheorghe, cea despre care Ministerul Familie a spus că a fost în conducerea asociației responsabilă de atrocități o perioadă scurtă de timp. În realitate, demisia ei a avut loc abia anul acesta, nicidecum în 2022.

Imobilele în care funcționează „lagărul” Casa Cora și Asistența Socială a Primăriei Voluntari aparțin aceluiași proprietar, iar patroana Casei Cora este chiar nașa copilului unei inspectoare de la aceeași instituție ilfoveană.

Chiar și după publicarea investigațiilor, Ministerul Muncii, DGASPC Sector 3 și DGASPC Ilfov au mințit susținând că în centrele pline de abuzuri condițiile pentru beneficiari sunt bune.

Ovidu Vanghele scrie că la finalul lunii mai, Gabriela Firea încheia „o săptămână plină de evenimente speciale”: “draga” ei soră mai mare, Vica Nela Andrieș (fostă Vrânceanu), dar și „sora” de la București, Ligia Gheorghe, și-au sărbătorit zilele de naștere. Cele două, sora și „sora”, Nela Vica Andrieș și Ligia Gheorghe (fostă Enache), mai au ceva în comun: au făcut bani din domeniul asistenței sociale, una ca funcționar public, cealaltă ca furnizor privat, arată informațiile reporterilor de investigații.

Potrivit jurnaliștilor CIM și BdB, Vica Nela Andrieș a lucrat la Serviciul de protecție și asistență socială din cadrul Direcției de Asistență Socială Voluntari (DAS) încă din 2017. La început, sora ministrului Firea a fost inspector, dar după o perioadă a devenit șefa Serviciului de Asistență și Protecție Socială din cadrul instituției voluntărene aflate în subordinea directă a cumnatului ei, soțul Gabrielei Firea și primarul de Voluntari, Florentin Pandele. În anul 2022, conform declarației de avere, a câștigat de la DAS aproape 11.000 de lei pe lună.

În prezent, sora ministrului Firea, Nela Vica Andrieș lucrează la „Serviciul de Incluziune din cadrul Departamentului de Protecția Copilului”, așa cum a comunicat reporterilor Elena Maria Ioniță, persoana responsabilă de comunicarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copiluluii Ilfov (DGASPC IF), în timpul unei discuții cu reporterii la sediul instituției din același oraș ilfovean Voluntari.

Între furnizorii privați care ar fi trebuit verificați chiar de oamenii din subordinea Nelei Vica Andrieș la DAS Voluntari se regăsește și Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz.

Timp de mai bine de doi ani, încă de la înființarea asociației, în noiembrie 2020, și până la demisia cerută formal la sfârșit de ianuarie 2023, imediat după prima investigație publicată de CIM și Buletin de București, vicepreședintele Asociației Sfântul Gabriel cel Viteaz a fost, în acte, chiar Ligia Gheorghe, cea mai bună prietenă a ministrului Firea.

Astfel, în timp ce reporterii documentau și relatau problemele grave din centrele din Voluntari, sora Gabrielei Firea, Nela Andrieș, conducea Direcția din instituția de asistență socială locală ce trebuia să verifice condițiile în care operatorii de centre pentru persoane dependente, inclusiv asociația din conducerea căreia făcea parte „sora” surorii ei, Ligia Gheorghe, își găzduiesc și servesc beneficiarii.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Prognoza economică a României pentru 2024 revizuită semnificativ în scădere la 1%

România va înregistra o creștere economică de doar 1% în 2024, în scădere considerabilă față de estimările anterioare de 2,8%, pe fondul unui declin...

Consultări cruciale pentru formarea Guvernului: Marcel Ciolacu, favorit pentru funcția de premier

Președintele României se întâlnește astăzi cu partidele politice pentru a desemna noul premier Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, consultările pentru desemnarea noului premier vor...

Pierderi masive în războiul din Ucraina: Jurnaliștii au identificat peste 84.000 de victime, dar cifrele reale ar putea fi mult mai mari

O investigație comună realizată de BBC Rusia și Mediazona, citată de Kyiv Independent, a identificat numele a 84.761 de soldați ruși care au murit...
Ultima oră
Pe aceeași temă