6.6 C
București
vineri, 29 noiembrie 2024
AcasăȘtirile zileiCum arată Catedrala Mântuirii Neamului

Cum arată Catedrala Mântuirii Neamului

 

Pentru construirea catedralei Biserica a obținut 11 hectare de teren lângă Palatul Parlamentului, în zona Uranus, unde au fost demolate mai multe biserici în perioada comunistă. Slujba de aşezare a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului Catedralei Naţionale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Patriarhul Daniel. Lucrările de construcție a Catedralei Mântuirii Neamului au început la sfârşitul anului 2010, este finalizată în proproție de 95%.

Catedrala este proiectată să reziste cel puţin 500 de ani şi la cutremure multiple cu magnitudine de peste 8,5 pe scara Richter. Potrivit proiectului final, în subsolul clădirii se vor găsi şase adăposturi antiatomice pentru situaţiile de urgenţă, care pot adăposti câte 300 de persoane fiecare. Fundaţia Catedralei este un masiv din beton armat în care au intrat nu mai puţin de 25.000 de tone de beton şi în jur 15.000 de tone de armătură. Patriarhia a explicat că locul în care este ridicată Catedrala Mântuirii Neamului, în spatele Casei Poporului, nu este ales întâmplător. Acolo, în timpul comunismului, au fost demolate sau mutate cinci biserici. Catedrala va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile.

 

Date tehnice

Construcţia Catedralei este alcătuită din două componente principale, prima fiind partea văzută a Catedralei, formată din nivelele superioare situate peste cota ±0,00 şi a doua fiind partea nevăzută, formată din nivelele inferioare situate sub cota ±0,00. Clădirea Catedralei situată peste cota +0,00 m se desfăşoară pe o lungime de 126,10 de metri, o lățime de 67,70 metri şi o înălţime de 120,00 metri până la baza crucii de pe turla principală.

Aici se află principalele spaţii liturgice, dispuse succesiv, în conformitate cu cerinţele liturgice ortodoxe: accesul principal pe latura de vest prin intermediul unui pridvor cu arcade, apoi exonartexul, pronaosul, naosul și altarul situat în partea de răsărit. Pe laturile de nord și sud ale naosului sunt amplasate două abside laterale, iar peste naos se înalță turla principală (Pantocratorul). Pe latura vestică, deasupra exonartexului se află amplasat spaţiul rezervat corului, iar deasupra acestui spaţiu se ridică turla clopotniță.

La nivelele superioare ale pronaosului şi naosului sunt dispuse galerii (balcoane) laterale interioare, precum și un circuit interior în jurul bazei turlei principale la cota +56,00 m şi unul exterior la cota +91,00 m în jurul cupolei turlei principale – Belvedere spre a privi orașul (ca la multe alte catedrale europene). Circulația verticală se va realiza pe scări și prin 8 ascensoare (lifturi) care asigură accesul la toate nivelele inferioare şi superioare ale Catedralei, mai ales pentru persoanele vârstnice sau cu dizabilități.

La nivelele inferioare ale Catedralei (sub cota +0,00) sunt prevăzute: un paraclispentru program liturgic de mănăstire în fiecare zi, Muzeul Creștinismului românesc, spaţii pentru consiliere pastorală a pelerinilor, magazin pentru cărți şi obiecte bisericeşti, iar în exterior, spaţii pentru parcare subterană.

 

Cele șase clopote cântăresc 33 de tone

Catedrala are şase clopote care cântăresc împreună 33 de tone şi care au fost montate în turnul ”Clopotniţă” de pe faţada de vest, la o înălţime de 60 de metri.

Clopotele Catedralei Naţionale au fost realizate în fabrica Grassmayr din Innsbruck, Austria, au o garanţie de 15 ani şi o durată apreciată la peste 400 ani şi au fost aduse în ţară în mai 2017. Cele şase clopote cântăresc împreună 33 de tone. Clopotul mare, dedicat ”Eroilor Neamului”, are o greutate de peste 25 de tone, cu o înălţime şi un diametru de circa 3 metri şi va putea fi auzit pe o rază de 15 kilometri la evenimentele şi sărbătorile importante.

”În ceea ce priveşte calitatea sunetelor, aceasta este asigurată prin puritatea aliajului de bronz utilizat de turnătoria din Tirol, 78% cupru electrolitic cu puritatea de 99,99% şi 22% staniu electrolitic, cu aceeaşi puritate. Urmând tradiţiei creştine privind inscripţionarea clopotelor, pe fiecare dintre cele şase clopote se află inscripţionate: stema Patriarhiei Române, chipul în efigie al Patriarhului Daniel – sub păstorirea căruia s-a concretizat construirea Catedralei Naţionale – şi crucea patriarhală, precum şi inscripţia: <Binecuvântarea Patriarhului Daniel al României pentru Catedrala Naţională – Centenar 1918 – 2018>”. În proiectul catedralei lângă lăcașul de cult, se construiește Centrul Social Medical „Casa Sfântul Apostol Luca“, care va cuprinde cabinete de consultații pentru diferite specializări, primiri Urgențe, Imagistică, Laborator, dar și Bloc Operator și Terapie Intensivă.

 

Proiect lansat de Carol I

Ideea unei catedrale naționale nu este deloc nouă, ea a fost propusă de sinodul bisericii autocefale române și regele Carol I și reluată în anii de după Primului Război mondial. Abandonat în anii comunismului, proiectul a fost reluat după 1989. Pe 29 noiembrie 2007, Patriarhul Daniel a pus piatra de temelie a noului edificiu.

În anul 2004, Guvernul Adrian Năstasea transmis în folosință Bisercii Ortodoxe Române o suprafață de 5 hectare din Parcul Carol I, pe platoul central, unde urma să se demoleze Mauselul eroilor comuniști și să fie ridicată Catedrala Mântuirii Neamului Românesc. Traian Băsescu, în calitate de primar al Capitalei, s-a opus, s-a judecat și a câștigat procesele cu autoritățile (Primăria sectorului 4 și Consiliul general) care au emis autorizații pentru construirea Catedralei în parc, astfel că Mausoleul a fost salvat și s-a trecut la căutarea unui alt amplasament pentru Catedrală. În iunie 2009 Biserica Ortodoxă Română declara că ansamblul Catedralei se va întinde pe 11 hectare de teren, situate lângă Palatul Parlamentului.

 

Dimensiuni

Catapeteasma Catedralei Mântuirii Neamului, realizată în întregime în tehnica mozaic, este unică în toată lumea ortodoxă prin dimensiunile ei impresionante: 23 de metri lățime și 18 metri înălțime. În total, pentru cei 400 de metri pătrați ai catapetesmei s-au folosit opt tone de mozaic.

Cele mai citite

Creșterea ROBOR, benefică pentru bănci pe fondul crizei politice

Criza politică din România, accentuată după primul tur al alegerilor prezidențiale, se transformă într-o oportunitate pentru bănci, având în vedere creșterea dobânzilor interbancare ROBOR,...

Creștere ușoară a numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale în primele 10 luni din 2024

Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a înregistrat o creștere de 3,5% în primele zece luni ale anului 2024, ajungând la un total...

FCSB obține un punct crucial în Europa League și a rezistat în 10 oameni împotriva lui Olympiacos!

FCSB a remizat 0-0 cu Olympiacos pe Arena Națională, într-un meci în care roș-albaștrii au jucat în inferioritate numerică timp de peste 20 de...
Ultima oră
Pe aceeași temă