19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăCu o producție mare de cereale. Scumpirile din toamnă nu au ținut...

Cu o producție mare de cereale. Scumpirile din toamnă nu au ținut cont de recoltă

Am avut un an secetos, însă chiar așa producția de cereale a fost una bună, iar depozitele țării sunt pline, doar la rafturi plătim prețuri tot mai mari din cauza importurilor și a faptului că stăm la poarta Schengen.

Nici producătorii români nu cer, dar nici statul nu oferă prea mult. Avem fonduri europene, însă la capitolul procesare și management nu reușim să facem mai nimic, astfel că dacă avem fructe și legume, ori cereale nu le putem procesa și vinde aici din cauză că nu avem fabrici.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, în deschiderea târgului Indagra organizat la Romexpo, că România a înregistrat în acest an o producție de grâu dublă față de necesarul de consum,” în pofida unui an extrem de greu, marcat de războiul din Ucraina, de criza energetică și de secetă”. Chiar și așa pâinea în România este mai scumpă decât în alte țări europene. Preţul pâinii la noi a crescut în ultimul an cu 25,2% față de luna august, potrivit datelor Eurostat.

Astfel pe lângă pâine, legumele, carnea, dar și uleiul de gătit au avut cele mai mari scumpiri, însă inflația va ma scădea abia peste câteva luni, poate chiar peste 1 an.

Chiar și așa, parcă ministrul agriculturii Petre Daea spune că România nu este campioană la prețurile pentru mâncare ba chiar alimentele din țara noastră se comercializează la prețuri mult mai mici decât în alte țări ale UE.

”Nu suntem în primele ţări privind creşterea preţului, dar vă spun că este preţul cel mai mic la produsele agricole în România şi am făcut şi un calcul apropo de relaţia aceasta a preţurilor cu posibilităţile de cumpărare. Am putut observa că preţul la toate produsele este de 4-5 ori mai mare decât în România”, a declarat Petre Daea, la deschidere oficială a Târgului Indagra organizat la Romexpo.

Și pentru că sărbătorile de iarnă bat la ușă, economiștii anunță că vom avea cele mai mari prețuri la alimente din ultimele decenii. Mai exact, masa de Crăciun va fi una extrem de scumpă, însă ministrul agriculturii ne liniștește în privința scumpirilor, deși vedem cu toții la raft că avem prețuri duble față de începutul anului la alimentele de bază.

„Nu-i mic prețul, dar în orice caz cel mai mic preț din Uniunea Europeană. Și să vă spun, poate vă surprinde, am mai avut această abordare cu dumneavoastră și mi-ați arătat care este prețul la pâine, spre exemplu, și s-a putut constata din graficul pe care dumneavoastră l-ați arătat la TV că în toate țările din UE a crescut prețul. E adevărat în diferite procente. Într-o țară mai puțin, în altă țară mai mult. Noi nu suntem în primele țări privind creșterea prețului, dar vă spun că este prețul cel mai mic la produsele agricole în România. Și am făcut și un calcul, apropo de relația asta a prețurilor cu posibilitățile de cumpărare. Am putut observa că prețul la toate produsele sunt de patru, cinci ori mai mari decât în România. Într-un cuvânt nu este simplu. (…) Românii nu trebuie să își pună deoparte că suntem atenți și mâncăm tot timpul din ce fac românii noștri și fac bine și îi prețuiesc pentru că fac în condiții atât de grele. Prețurile vor fi prețuri de respect pentru munca fiecăruia”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Deși, țara noastră are TVA de 9% la alimentele de bază, este greu de justificat cum alimente de bază s-au scumpit cel mai mult, vorbim despe 1 litru de ulei care depășește 10 lei kilogramul, o franzelă care costă 2 lei, 1 kg de zahăr -6 lei, 1 kg de cartofi cu 4 lei, un kilogram de orez 8 lei, iar 1 litru de lapte – 6 lei. Astfel, un coș de cumpărături cu alimentele de bază depășește pentru o lună 50 de euro, dublu față de ce au calculat Guvernanții pentru persoanele nevoiașe care primesc vouchere sociale de 250 de lei o dată la două luni.

Vestea bună este că în cazul în care țara noastră ar adera la Schengen, procedura în privința transporturilor se va simplifica, tirurile cu mărfuri nu vor mai sta în vămi la fel de mult, la fel și vapoarele vor ajunge mai repede, ceea ce înseamnă că și pierderile vor fi mai mici, iar mărfurile s-ar putea ieftini.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Nicolae Ciucă comentează declarația lui Ciolacu. Premierul a susținut că Buzăul nu este în Moldova

La sediul Biroului Electoral Municipal, Nicolae Ciucă a fost întrebat despre comentariile premierului Marcel Ciolacu privind locația Buzăului și aluzia sa la un posibil...

Serviciile secrete americane au tras concluzia în cazul Alexei Navalnîi

Serviciile secrete americane au stabilit că președintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziție Alexei Navalnîi, scrie Reuters. Navalnîi a murit...

Un bărbat de 43 de ani din Rădăuți a evadat din arestul la domiciliu după ce a fost condamnat la patru ani închisoare

Un bărbat în vârstă de 43 de ani din municipiul Rădăuţi este cercetat penal pentru evadare, după ce ar fi părăsit arestul la domiciliu...
Ultima oră
Pe aceeași temă