15.7 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăSportHandbalCSM Bucureşti ratează calificarea la turneul Final4 al Ligii Campionilor

CSM Bucureşti ratează calificarea la turneul Final4 al Ligii Campionilor

CSM București nu a reușit să se califice la turneul Final4 al Ligii Campionilor. Echipa Cristinei Neagu a fost învinsă de Team Esbjer cu scorul de 33-31. Echipa daneză şi prima manşă, cu scorul de 32-28.

Bucureștencele au început meciul slab, iar după primul sfert de oră a rămas la conducere. CSM a reușit să egaleze în minutul 15, 9-9, iar în minutul 23 a trecut în avantaj.

Momentul bun al ”tigroaicelor” a continuat şi echipa antrenată de Adrian Vasile s-a desprins la 17-14, după patru goluri consecutive, scrie Agerpres.

CSMB a intrat la pauză cu un avans de două goluri, 18-16, dar a avut un început slab de repriză secundă şi Esbjerg a înscris patru goluri la rând, desprinzându-se la 23-20 după ce Arntzen a fost descalificată, decizie vehement contestată de întreaga echipă bucureşteană.

CSM a suferit o nouă lovitură după ce şi Crina Pintea a primit cartonaş roşu, nereuşind să mai revină pe tabelă după ce oaspetele au avut patru goluri în plus (28-24, 29-25, 30-26), câştigând cu 33-31, mai notează sursa citată.

“Am luptat până la final, așa cum am știut mai bine, din toate puterile, alături de o sală care a fost jos pălăria!

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în acest an! To be continued”, scrie CSM București pe pagina de Facebook.

“Hoție pe față!”

Cristina Neagu a catalogat arbitrajul din acest joc drept „hoție pe față”.

„Vreau să spun că acest tip de hoție nu l-am mai trăit de la ultimul Campionat European, cu Muntenegru. Dacă arbitrii cred că așa trebuie procedat, ok, eu nu cred.

Felicit Esbjerg, sunt o echipă bună, fără îndoială, dar astăzi meritam să câștigăm, 7 contra 9 nu poți juca handbal.

De la începutul meciului efectiv au arbitrat într-o singură direcție, în special în a doua repriză, au închis meciul în repriza a doua cu tot felul de decizii ciudate, nu am primit faulturi, toate mingile s-au întors la Esbjerg, totul s-a încununat cu acele două cartonașe roșii, cel puțin la Arntzen. S-a arbitrat într-o singură direcție.

Cu sistemul nu poți să te lupți.

În meciul tur am trăit aceeași situație, nu am primit niciun fault obișnuit de joc.

Este hoție pe față, trăim această hoție pe teren propriu, eu zic că e păcat, am luptat, am arătat că suntem echipă de Final 4, dar 7 contra 9… E greu să lupți contra sistemului”, a spus Cristina Neagu.

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Stancu Alexandru
Stancu Alexandru
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Columbia a anunțat că va rupe relațiile diplomatice cu Israelul

Președintele columbian Gustavo Petro a declarat, miercuri, că țara sa va rupe relațiile diplomatice cu Israelul, pe al cărui lider l-a acuzat de „genocid”...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Amenzi de 4,6 milioane de euro pentru 29 de retaileri. Plus: deconectarea și telemunca în UE

Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, a declarat, cu ocazia zilei de 1 mai, că telemunca şi deconectarea trebuie să...
Ultima oră
Pe aceeași temă