5 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSocialJustițieCristi Danileț revine în magistratură. Judecătorul a câștigat al treilea proces cu...

Cristi Danileț revine în magistratură. Judecătorul a câștigat al treilea proces cu CSM

Cristi Danileţ a anunţat luni că a câştigat, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al treilea proces cu CSM privind excluderea sa din magistratură, urmând să revină în funcţia de judecător la Tribunalul Cluj.

În urma acestei decizii, Danileţ va trebui să primească salariile restante din decembrie 2021, data când a fost suspendat din funcţie, până în prezent.

„Azi, am câştigat şi cel de al treilea dosar făcut de către Inspecţia Judiciară în care am fost sancţionat de CSM cu excluderea din magistratură. S-a constatat de către Curtea supremă că nu meritam excluderea, ci doar o reducere a salariului (…) Am fost suspendat din funcţie din data de 13 decembrie 2021 până azi, 24 aprilie 2023. Soluţia de revenirea a mea în magistratură e definitivă. Mulţumesc colegilor judecători şi procurori care m-au susţinut financiar în această perioadă cruntă pentru mine! Mulţumesc prietenilor din mediul fizic şi urmăritorilor din online care mi-au fost alături cu ieşiri publice şi cu suport moral – a contat enorm!”, a scris Danileţ pe Facebook.

„Admite recursul declarat de Danileţ Vasilică Cristi împotriva Hotărârii nr.11J din 20 iulie 2022, pronunţată de Secţia pentru judecători în materie disciplinară a CSM în dosarul nr. 4/J/2022. Casează în parte hotărârea atacată. În baza art.100 lit. b) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, aplică domnului Danileţ Vasilică Cristi – judecător în cadrul Tribunalului Cluj sancţiunea disciplinară constând în ‘diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pe o perioadă de 6 luni’, pentru săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art.99 lit.t) teza a doua din aceeaşi lege. Definitiv”, se arată în decizia de luni a unui complet de cinci judecători de la Instanţa supremă.

Anterior, Danileţ a câştigat alte două procese cu CSM, având acelaşi obiect – excluderea din magistratură.

Astfel, în luna februarie 2023, Instanţa supremă a anulat o decizie a CSM din mai 2022 prin care Danileţ a fost exclus din magistratură pe motiv că a desfăşurat activităţi politice prin două ONG-uri.

Concret, Danileţ a fost sancţionat pentru că ar fi făcut parte din două organizaţii neguvernamentale, care au difuzat comunicate critice la adresa Guvernului.

Cristi Danileţ a mai fost exclus din magistratură de CSM în decembrie 2021 pentru manifestări pe care le-ar fi avut pe mai multe reţele de socializare. Este vorba de două postări pe reţeaua de socializare TikTok, despre care Danileţ susţine că nu au legătură cu justiţia, ci se referă la viaţa privată.

Şi în acest caz, Danileţ a contestat decizia CSM în instanţă, având câştig de cauză.

Membrii CSM care l-au exclus pe Danileţ din magistratură şi-au terminat între timp mandatul, iar şeful Inspecţiei Judiciare, instituţia care a întocmit rapoartele de sancţionare, de asemenea a ieşit din sistem. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Salariile din outsourcing cresc cu 7% în 2024, dar ritmul încetinește

Companiile din sectorul de outsourcing au înregistrat o creștere salarială de 7% în acest an, conform datelor de la Asociația Business Service Leaders (ABSL)...

Poluarea aerului atinge noi cote alarmante în România. Zonele cele mai poluate

Calitatea aerului în România s-a deteriorat în mod alarmant în noiembrie 2024, în special în marile orașe, unde concentrațiile de poluanți atmosferici au crescut...

Academia de Studii Economice din București reintră în prestigiosul clasament internațional Shanghai pentru 2024

Academia de Studii Economice (ASE) din București a revenit în clasamentul Shanghai Global Ranking of Academic Subjects pentru 2024, situându-se în intervalul 301-400 la...
Ultima oră
Pe aceeași temă