15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalCotațiile futures la grâu au crescut cu 3%, după ce Ucraina a...

Cotațiile futures la grâu au crescut cu 3%, după ce Ucraina a atacat o bază navală rusă

Cotaţiile futures la grâu la bursa de la Chicago au înregistrat vineri o creştere de peste 3%, după ce Ucraina a atacat cu drone maritime o bază navală rusă de lângă portul Novorosisk, provocând îngrijorări cu privire la o potenţială perturbare a livrărilor mondiale de cereale, transmite Reuters.

Atacul a determinat oprirea temporară a deplasărilor tuturor navelor din port, care este un centru important de export al cerealelor din Rusia, a informat Consorţiul Conductei Caspice, care operează terminalul petrolier de la Novorosisk.

„Novorosisk este un port important pentru livrările de cereale, iar atacurile ar putea perturba livrările de cereale”, spune Ole Houe, director de consultanţă la firma de brokeraj agricol IKON Commodities. “Riscurile la adresa livrărilor sunt foarte reale”, a avertizat Ole Houe.

În jurul orei 07.59 GMT, cel mai tranzacţionat contract pe grâu la Chicago Board of Trade era în creştere cu 3,2% până la 6,47 dolari per bushel, în timp ce cotaţiile la porumb au crescut cu 2% până la 5,03 dolari per bushel iar la soia boabe cotaţiile au crescut cu 1,3% până la 13,42 dolari per bushel.

„Exporturile mari de cereale ruseşti din portul Novorosisk s-au derulat în mare parte în condiţii de pace. Există temerea că Ucraina şi-a demonstrat capacitatea de a ataca Novorosisk dacă vrea să răspundă la atacurile ruseşti asupra porturilor ucrainene”, a adăugat un trader european.

Cotaţiile la grâu au înregistrat o volatilitate crescută după ce Rusia a atacat porturile ucrainene de la Marea Neagră şi Dunăre, în urma retragerii Moscovei din acordul internaţional care permitea Ucrainei să exporte cereale via porturile sale de la Marea Neagră.

În paralel, Rusia a livrat cantităţi record de grâu pe pieţele mondiale, ceea ce a menţinut livrările globale la un nivel consistent. Chiar şi după creşterile înregistrate vineri, preţul grâului este cu aproape 10% mai mic decât era la începutul săptămânii iar joi a închis şedinţa la cea mai scăzută valoare din ultimele două luni. 

Răzvan Zamfir
Răzvan Zamfir
Răzvan este în presă de două decenii, fiind jurnalist atât de presă scrisă cât și de online. Și-a început cariera scriind articolele la mașina de scris, fiind licențiat în filosofie. Și-a perfectat apoi cunoștințele în jurnalismul de business și financiar. Are în portofoliu nume mari de presă precum Bursa, Capital, Business Cover – pe care l-a coordonat, Economica sau Economedia. Este autor România Liberă din iulie 2023.
Cele mai citite

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...
Ultima oră
Pe aceeași temă