14.7 C
București
duminică, 14 aprilie 2024
AcasăEconomieEconomie internăConsumatorii care au apelat la SAL-Fin au obținut sume totale de 1...

Consumatorii care au apelat la SAL-Fin au obținut sume totale de 1 milion de lei în 2023

SAL-Fin (Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Financiar non-bancar) din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară a finalizat, în anul 2023, un număr de 411 litigii între consumatori şi entităţile de pe piaţa financiară non-bancară.

SAL-Fin a înregistrat anul trecut 923 cereri de conciliere, dintre care 472 au fost cereri acceptate, fiind îndeplinite condițiile legale de eligibilitate. Analiza statistică a acestor date indică faptul că, pentru 81% din cererile transmise spre soluționare, consumatorii au ales procedura de impunere a unei soluții, iar pentru 98% din concilieri au optat pentru soluționarea online.

Cele două proceduri de soluționare alternativă a litigiilor sunt:

Procedura de soluționare prin propunerea unei soluții, cu o perioadă medie de desfășurare de 30 de zile, presupune soluționarea unui litigiu sub supravegherea și îndrumarea unui conciliator din cadrul SAL-Fin, ce survine ca urmare a propunerilor făcute de acesta, a sugestiilor și concesiilor la care părțile se înțeleg în vederea soluționării litigiului în cadrul SAL-Fin. În perioada de referință, un număr de 78 litigii au fost soluționate prin acest tip de procedură.

Procedura soluționării alternative a litigiilor prin impunerea unei soluții, cu o perioadă medie de desfășurare de 57 de zile, presupune pronunțarea unei hotărâri de impunere, care, dacă nu este atacată în termen de 15 zile calendaristice de la data comunicării, constituie de drept titlu executoriu. În perioada de referință, un număr de 333 litigii au fost soluționate prin acest tip de procedură.

Soluțiile adoptate în procedurile derulate în 2023 de către SAL-Fin, indiferent de modul de soluționare, au fost acceptate de părți în proporție de aproximativ 93%.  

Cererile consumatorilor, preluate în analiză de SAL-Fin în cursul anului 2023, au vizat domeniul asigurărilor, respectiv circa 80% din total fiind aferente pieței RCA, aproximativ 13% asigurărilor generale, iar 4% se referă la asigurările facultative CASCO.

În anul 2023, cea mai mare sumă obținută în plus față de oferta inițială a asigurătorului, de un consumator care a apelat la procedurile de conciliere oferite de SAL-Fin, a fost de 373.450 de lei, reprezentând despăgubirea aferentă vătămării corporale și contravaloarea raportului de evaluare medicală.

De asemenea, s-au primit sume importante și în alte dosare instrumentate de SAL-Fin. Cu titlu de exemplu, într-un litigiu s-a primit suplimentar suma de 157.490 de lei, reprezentând diferența de despăgubire și penalitățile aferente dosarului de daună deschis la un asigurător și lipsa de folosință.

În total, în anul 2023, consumatorii au primit în plus față de ofertele inițiale ale asigurătorilor suma de aproximativ 1 milion de lei, ceea ce dovedește, încă o dată, utilitatea acestei entități pentru consumatori.

Examinarea litigiilor supuse SAL-Fin este gratuită și se realizează de către conciliatori independenți și imparțiali înscriși în Registrul Conciliatorilor. Acesta este constituit din persoane fizice cu pregătire și cu experiență profesională, atât în domeniul piețelor financiare non-bancare, cât și al soluționării litigiilor pe căi alternative.

SAL-Fin este singura entitate de soluționare alternativă a litigiilor care organizează și administrează proceduri SAL, pe domeniile în care ASF are competență și este unica entitate la nivel național membră a rețelei europene de profil FIN-NET. Dezvoltarea capacității SAL-Fin vine în sprijinul atât al consumatorilor, prin creșterea capacității de procesare a dosarelor, cât și în sprijinul comercianților, care au astfel la îndemână o modalitate eficientă de a rezolva eventualele dispute cu clienții.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
În presă din 2004. Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Sunt doi morți și mai mulți răniți după un incendiu la un bloc din București

Două persoane a murit, iar altele, între care un copil, primesc îngrijiri în urma unui incendiu care a cuprins două etaje dintr-un bloc din...

LIVE/ Iranul a lansat atacul asupra Israelului

Iranul a lansat un atac fără precedent asupra Israelului. Peste 200 de drone și rachete au fost trimise, majoritatea fiind interceptate de sistemul de...

Iranul și aliații lui au pornit un atac fără precedent asupra Israelului. SUA, Marea Britanie și Iordania sprijină Israelul

Televiziunea de stat iraniană a anunţat că Corpul Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice Iran, a lansat un "vast" atac cu "drone şi...
Ultima oră
Pe aceeași temă