Aceasta este concluzia unei analize publicate pe Facebook de avocatul Dan Chitic. Potrivit documentului, România poate ajunge în situația de a încasa doar 17 % din valoarea rezervelor de gaze din Marea Neagră, caz în care restul de 83% din valoarea lor ar merge în conturile marilor companii extractive. Chiar și în cea mai bună variantă de până acum a legii, statul român ar încasa doar 24% din veniturile obținute în urma valorificării gazelor din Marea Neagră. Altfel spus, la fiecare 100 de euro valorificați de pe urma gazelor, România ar încasa cel mult 24 de euro. Autorul îi identifică drept vinovați pentru această situație catastrofală pe membrii partidelor parlamentare, cei care redactează Legea Offshore. Soluția temporară a autorului este simplă: respingerea Legii Offshore de către Camera Deputaților, deoarece actuala lege aflată în vigoare oferă mai multe venituri statului român și mai puține venituri companiilor care exploatează gazele. Redăm mai jos analiza avocatului Dan Chitic. Intertitlurile aparțin redacției.
”Extracțiile din offshore sunt posibile și fără această lege”
”DOAR 23,8% din valoarea resurselor sale pentru România – asta ne rămâne în varianta “bună” a Legii Offshore! Și DOAR 16,7% în varianta rea. SINGURA VARIANTĂ BUNĂ – RESPINGEREA LEGII OFFSHORE!
În ultimele săptămâni, în spatele perdelei de fum a eșuatului referendum, o puternică polemică între aliații de la PSD și ALDE s-a lăsat a fi întrevăzută. Dar pe ce se ceartă aliații de la guvernare? Ne-a dat vreunul din protagonștii acestui scandal vreo explicație, nouă alegătorilor lor, ce propune unul și ce propune altul? Ne-au spus cât va atinge România din resursele sale, nu în bani, în “miliarde” sau “zeci de miliarde” de dolari, sume care impresionează auzul celui care își face calculul zilnic în centime, mai ales că nu știm la acest moment exact câte gaze sunt pe fundul Mării Negre. Ci în procente! În cât la sută ne revine nouă efectiv din bogăția noastră! Ne-au spus vreodată ce aduce în plus României această lege? Ne-au spus că extracțiile din offshore sunt posibile și fară această lege?”
”Cea mai proastă lege din ultimii 28 de ani”
”Ne-au spus că cea mai bună variantă a legii ăsteia ticălose e mai proastă dect cea mai proastă lege din ultimii 28 de ani și că vom atinge mai puțin decât am atinge fără această lege? Ne-au spus că singurul scop al acestei legi, în orice variantă, este acordarea de facilități, avantaje și privilegii exploatatorilor? Nu!
De ce nu ne-au spus, acum devine clar: e o întrecere între trădători! Un concurs între cine oferă mai mult exploatatorilor și cine lasă mai puțin României! Premiul: “binecuvântarea” și “mângâierea pe creștet” pe care o cerșesc guvernanții noștri de la exploatatori și de la mai marii și stăpânii lor!
Să mă explic. Pe scurt, căci pe marginea acestui subiect am scris, și eu și alții, tomuri de texte despre conspirații odioase și lașități rușinoase ale așa zișilor noștri reprezentanți. Și la ce a servit? Să lăsăm să vorbească cifrele! Și nu ale nostre, ci ale lor… cifrele oficiale, așa cum apar ele în chiar proiectul de lege pe marginea căruia se bate, pe de o parte PSD – cel care pretinde că e patriot doar pentru că lasă foarte puțin României din bogăția sa, și, pe de altă parte, ALDE, în spatele căruia s-a grupat “opoziția” de “dreapta” PNL, grupul care vrea să nu lase mai nimic cetățenilor care i-au trimis în Parlament. Culmea, USR a propus praguri de impozitare progresivă considerabil mai mari decât cele propuse de PSD (cu 10% mai mari pentru fiecare prag!), însă nu spun nimic de asta fiindu-le frică să nu fie acuzați că sunt iliberali și antioccidentali. Ba chiar putiniști! Ce mai, de partea “ciumei roșii”… sau mai rea decât aceasta! (puteți verificica acest lucru la pagina 71 din documentul publicat pe pagina Camerei Deputaților la adresa http://www.cdep.ro/comisii/industrii/pdf/2018/re033.pdf) ”
”Această lege e un act de trădare”
”Pentru a nu fi acuzat că sunt autorul unor “fake news”, așa cum în mod ticălos a fost acuzat și Liviu Pleșoianu de către Andrei Gerea, fost ministru al energiei din partea “cozii de topor de dreapta” ALDE, voi recurge la textul legii. Nu, nu voi relua alambicatele exprimări și ininteligibilele formule de calcul ale Legii Offshore. Voi recurge direct la exemplificarea calcului “impozitului pe venitul suplimentar” așa cum este menționată în chiar textul legii.
Astfel, la pagina 56 și 57 găsiți calculul oficial, implacabil care dovedește că această lege este un act de trădare.
“Exemplu de calcul: pentru vânzarea unui volum VGC de 1 MWh la un preț de vânzare de 110 lei/MWh, impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total datorat se calculează aplicând formulele de mai sus astfel:
IVST = IVSC – VID = 17.037-5.1111 = 11.9259 lei
IVSC = 0,3*(85 – PRC)*VGC + ISO = 0.3*(85-
45.71)*1+5.25 = 17.037 lei�ISO=CI1 *VS1 +CI2 *VS2 =0.15*15+0.3*10=5.25lei VID = 0.3*IVSC=0.3*17.037=5.1111 lei”, unde: IVST – impozitul asupra veniturilor suplimentare offshore total datorat.” Respectiv tot ce va atinge România ca “impozit pe venit suplimentar”!
Adică România va obține 11,9259 lei din 110 lei încasați de exploatator. Adică 10,83% din valoarea resurselor noastre! Acesta este procentul care i se pare că e suficient lui Dragnea! Procentul care pare însă chiar prea mare pentru haita de trădători strânsă în spatele lui Tăriceanu, Vosganian, Chițoiu, Gerea & co., ei dorind ca acest procent să fie cu aproximativ 30% mai mic. adica 7%.
La acest procent se va adăuga și un procent situat în între 3,5% și 13% din valoarea gazelor extrase, procente care vor fi percepute cu titlul de redevențe. Să fim otimiști, să sperăm că va fi adăugat procentul maxim de 13% (deși nu avem niciun motiv, având în vedere că redevențele sunt calculate în funcție de volumul gazelor extrase, volum care va deveni extrem de “volatil” și “variabil” în favoarea exploatatorului și în defavoarea statului nostru în disoluție. Viitorul ne va confirma și asta. Din păcate!
Să tragem linia: România va atinge 23,83% din valoarea resurselor sale. Asta în varianta “bună” a Legii Offshore, în “varianta Dragnea”.
În varianta rea vom atinge cu aproximativ 30% mai puțin. Doar 16,7% consideră gruparea Tăriceanu că ar trebui să fie atinsă de România.
Văzând aceste procente, singura întrebare care vine să completeze lungul șir de întrebări de la începutul articolului meu este dacă ne aflăm în prezența unui război sau conjurații între trădători. Nu știu încă dacă protagoniștii acestui scandal sunt sinceri antagoniști în acest “război politic” sau doar joacă rolul de “good cop – bad cop”.
Nici nu mă mai interesează. Cert e că această clasă politică antinațională se confruntă apărând interesele altora pe niște ciosvârte de electorat, dar cu niște mize financiare urieșești. Două haite de trădători… Da, trădători!
De ce spun asta? Păi e simplu. La ora actuală avem Legi în vigoare (OG 7/2013 și Legea 73/2018), în mod expres exceptate de la aplicare în virtutea noii “Legi Offshore”, legi în baza cărora România ar fi atins 37,16% din valoarea resurselor sale. Nu e mult, dar e mai mult! Și atunci de ce să exceptezi de la aplicare aceste legi favorabile statului și poporului român??? De ce să faci legi mai proaste pentru statul român și pentru cetățenii României?
ESTE MOTIVUL PT CARE ACEASTĂ LEGE ANTINAȚIONALĂ, LEGEA OFFSHORE, TREBUIE RESPINSĂ ÎN CAMERĂ!”
”Integrarea euro-atlantică dăunează resurselor românești”
”O ultimă constatare: Integrarea euro-atlantică dăunează grav resurselor noastre! Constatarea vine de la sine atunci când vedem că procentul din bogațiile sale pe care îl atinge România scade de la an la an după integrare!
Dacă în 2004 România lua (în natură!) 45% din resursele sale, în 2007 procentul s-a restrâns la 37,16% din valoarea resurselor (doar bani, deci nu mai atingeam petrol și gaze ci doar niște cifre în niște conturi prin bănci, bineînțeles, de încredere, din lumea civilizată…) iar în 2018, România își rezerva “dreptul” de a lua cel mult 24% din valoarea bogățiilor sale…
Post script: aștept, vreau, să fiu contrazis cu privire la cele spuse, ba chiar să fiu și dat în judecată de vreunul dintre guvernanți!
Vreau să mi se spună că mi se pare, că m-am înșelat amarnic! că nu suntem atât de proști și lași ca nație și ca stat!
Domnule Dragnea, domnule Tăriceanu, vă rog, convingeți-mă că trebuie să vă cer scuze pentru cele spuse mai sus!
Aș fi cel mai bucuros să aflu că m-am înșelat, că Legea offshore nu e un act de trădare, că nu avem în fruntea țării niște trădători!
Vă rog!
Post post script: da, la aceste sume ar trebui să se adauge și “impozitul pe profit”. E impozitul ăla pe care corporațiile și multinaționalele nu îl plătesc niciodată… așa, pe model OMV! ? Căci la noi, exploatatorii, corporațiile, multinaționalele nu fac profit! Fac doar muncă voluntară pentru propășirea României și pentru prosperitatea cetățenului român, “se știe”!”