16.6 C
București
joi, 2 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoComisia Europeană va verifica lucrările pe brațul Bîstroe

Comisia Europeană va verifica lucrările pe brațul Bîstroe

O echipă însărcinată de Comisia Europeană să evalueze situația porturilor din Ucraina va verifica și lucrările pe brațul Bîstroe, adică din zona ucraineană, de nord, a Deltei Dunării.

Lucrările de adâncire a canalului Bîstroe sunt executate de statul ucrainean pentru a crește capacitatea de transport pe acest braț al Dunării. Bîstroe este aflat integral pe teritoriul ucrainean și reprezintă o legătură între brațul Chilia și Marea Neagră. În perspectivă, Ucraina ar intenționa să execute lucrări și pe brațul Chilia, care se află pe granița dintre Ucraina și România. Ideea de a trimite inspectorii Comisiei Europene în zona acestor lucrări a fost anunțată de comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean, într-o emisiune la postul Antena 3. Adina Vălean (PNL) este europarlamentar român și deține funcția de comisar european pentru Transporturi din anul 2019.

„Miercurea viitoare, la 1 martie, am o echipă a Directoratului de Transport a Comisiei Europene care va face un tur al tuturor porturilor ucrainene, căreia i-am mărit mandatul, dincolo de evaluarea a ceea ce se întâmplă în porturi”, a anunțat comisarul european Adina Vălean. Potrivit acesteia, echipa de inspectori a primit din partea Comisiei Europene o “suplimentare” de mandat, în baza căreia va verifica și lucrările de pe Bîstroe. După controlul din 1 martie 2023, inspectorii europeni vor prezenta un raport în termen de o săptămână sau de cel mult zece zile, “astfel încât lucrurile să fie oficiale”.

Lucrările pe brațul Bîstroe ar trebui verificate de Comisia Dunării

Adina Vălean a opinat însă că o verificare cu adevărat eficientă o poate face un expert independent, nu Comisia Europeană. “Un independent să meargă să facă măsurătorile pentru a înţelege ce se întâmplă pe Canalul Bîstroe. Pentru experţii Comisiei Europene este complet neclar. Deci singura metodă este să ne adresăm unei instituţii independente care, cu sprijinul Comisiei Europene, poate să facă măsurătorile acolo. Odată ce facem acest lucru, trebuie să intrăm într-un dialog foarte clar cu ucrainenii”, a explicat Adina Vălean.

Pe de altă parte, în plan bilateral, statul român a încercat deja să discute chestiunea Bîstroe cu statul ucrainean. Acum o săptămână, ambasadorul Ucrainei la București, Igor Prokopchuk, a fost chiar convocat la sediul Ministerului român de Externe, pentru a i se cere “să clarifice” informațiile privind lucrările pe care le execută Ucraina. Ihor (Igor) Prokopchuk este ambasador în România de la mijlocul anului 2022. La finalul anului 2022, el a avut și o întrevedere cu premierul Ciucă. La acel moment, n-au existat indicii că premierul Ciucă l-ar fi întrebat ceva despre canalul Bîstroe.

Adina Vălean a lăsat să se înțeleagă că nu-și pune mari speranțe în inspectorii pe care îi trimite Comisia Europeană. În opinia ei, o variantă mai bună ar fi un control pe care să-l realizeze Comisia Dunării. Ea este o organizaţie internaţională interguvernamentală care lucrează în baza Convenţiei cu privire la regimul navigaţiei pe Dunăre, semnată în anul 1948. Comisia Dunării este continuatoarea Comisiei Europene a Dunării, înființată în anul 1856.

“Cu tot experții Comisiei Europene, este totul neclar. Nici ce adâncime trebuie să aibă, nici ce adâncime există acum. Deci singura metodă este să ne adresăm unei instituții independente, Comisia Dunării, care prin sprijinul Comisiei Europene poate să facă măsurători acolo”

Adina Vălean,

Comisar european

Controversa privind canalul Bîstroe a reizbucnit public în anul 2023 deși Ucraina execută lucrări în această zonă de ani de zile, mult dinainte de actualul război cu Rusia. Acum, se pare că Ucraina ar fi realizat dragarea pentru adâncire a canalului Bîstroe. Dar există și suspiciunea că reizbucnirea scandalului a fost incitată de Rusia, pentru a genera disensiuni între România și Ucraina. Ministrul Bogdan Aurescu a avertizat că “astfel de dispute nu sunt privite cu ochi buni nici de români şi nici în exteriorul României”.

“Am informat Comisia Europeană, aşa cum am făcut-o şi în anii trecuţi, şi am fost permanent în dialog cu doamna comisar Vălean, şi anul trecut, şi inclusiv în aceste zile, că România nu este de acord cu includerea Canalului Bîstroe în reţeaua TEN-T, acea reţea a cursurilor de apă transeuropene. De asemenea, am cerut în mod foarte prompt părţii ucrainene să clarifice aceste informaţii”

Bogdan Aurescu,

Ministrul Afacerilor Externe

Punctul de vedere al statului român a fost deja exprimat, “foarte promt”, de Ministerul Afacerilor Externe, a anunțat ministrul Aurescu.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

ANAF a publicat „Lista albă” pentru primul trimestru din 2024

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat „lista albă" a persoanelor juridice care au declarat şi au achitat la scadenţă obligaţiile fiscale de plată şi...

Mesajul Nataliei Intotero de Ziua Națională a Tineretului. Ministrul anunță că peste 15000 de tineri vor merge gratuit în tabără

Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului, care este sărbătorită pe data...
Ultima oră
Pe aceeași temă