15.2 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internăComisia Europeană plătește prefinanțarea REPowerEU României și altor 8 țări

Comisia Europeană plătește prefinanțarea REPowerEU României și altor 8 țări

Comisia Europeană alocă noi resurse pentru RepowerEU. România primește 288 milioane de euro sub formă de sprijin financiar nerambursabil.

Comisia Europeană a făcut către România, dar și către alte 8 țări, plăți reprezentând prefinanțare din fondurile alocate REPowerEU.

România primește 288 milioane de euro sub formă de sprijin financiar nerambursabil, iar această prefinanțare va contribui la accelerarea punerii în aplicare a măsurilor-cheie, investiții și reforme incluse în noul capitol REPowerEU.

„Această sumă, care va fi încasată de România în câteva zile, reprezintă o confirmare a eforturilor noastre constante de a construi o Românie mai modernă, mai curată și aliniată la standardele contemporane.

Asta înseamnă, evident, și o Românie capabilă să răspundă rapid noilor provocări globale, iar cu sprijinul prefinanțării din partea Comisiei Europene, vom accelera punerea în aplicare a investițiilor cheie din RePowerEU”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă