17.3 C
București
marți, 28 ianuarie 2025
AcasăPoliticăComisia de la Veneția, despre anularea alegerilor în România: "Nu trebuie să...

Comisia de la Veneția, despre anularea alegerilor în România: „Nu trebuie să se bazeze exclusiv pe informații clasificate”

Raportul publicat luni de Comisia de la Veneția analizează condițiile în care o Curte Constituțională poate invalida alegerile, subliniind că acest lucru este permis doar în circumstanțe excepționale și cu îndeplinirea unor condiții stricte.

Comisia a fost sesizată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să analizeze cazul recentei decizii a Curții Constituționale a României (CCR) de a anula rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, pe motivul unor încălcări ale legislației care ar fi distorsionat procesul electoral.

CITEȘTE ȘI – Marcel Ciolacu a anunțat organizarea unei celule de criză la nivelul Guvernului

În contextul acestui caz, Comisia de la Veneția subliniază că anularea alegerilor poate fi justificată doar în cazuri excepționale, iar procesul decizional trebuie să fie transparent și bine motivat.

De asemenea, orice decizie de invalidare a alegerilor nu trebuie să se bazeze pe informații clasificate, ci pe dovezi clare și verificabile.

„Dovedirea încălcărilor legii prin campanii online și prin intermediul rețelelor de socializare este dificilă. Deciziile bine motivate și transparente sunt esențiale, iar astfel de decizii ar trebui să indice cu precizie încălcările și dovezile și nu trebuie să se bazeze exclusiv pe informații clasificate (care pot fi utilizate doar ca informații contextuale), deoarece acest lucru nu ar garanta transparența și verificabilitatea necesare”, se arată în raport.

Astfel, procesul trebuie să garanteze o procedură echitabilă și obiectivă, asigurându-se că toate părțile implicate au posibilitatea să își prezinte punctele de vedere și dovezile relevante.

Comisia de la Veneția sugerează că deciziile de anulare a alegerilor ar trebui să fie luate de organismele cele mai înalte

Comisia menționează că, în general, deciziile de anulare a alegerilor ar trebui să fie luate de organismele cele mai înalte, cum ar fi instanțele constituționale sau instanțele electorale specializate, iar aceste decizii ar trebui să fie supuse revizuirii într-un organism judiciar superior.

Totodată, puterea instanțelor constituționale de a invalida alegerile din oficiu ar trebui să fie reglementată clar și limitată la circumstanțe excepționale.

Un alt punct important ridicat de Comisia de la Veneția se referă la campaniile electorale, mai ales cele desfășurate online. Deși campaniile online pot aduce un impact semnificativ, dovedirea încălcărilor legii prin intermediul rețelelor sociale este dificilă.

În acest sens, Comisia subliniază că normele generale privind transparența și finanțarea campaniilor trebuie aplicate și în cazul campaniilor online, iar publicitatea electorală pe platformele sociale trebuie să fie clar identificată ca atare.

De asemenea, Comisia subliniază importanța reglementării impactului atacurilor cibernetice, al dezinformării și al altor amenințări digitale asupra procesului electoral. Acestea pot influența integritatea alegerilor și trebuie să fie gestionate prin reglementări adecvate, pentru a asigura acces corect și echitabil la mass-media online pentru toți candidații și partidele implicate.

În concluzie, raportul Comisiei de la Veneția oferă o serie de recomandări pentru îmbunătățirea proceselor electorale și asigurarea unui sistem electoral corect și transparent.

Aceste recomandări includ reglementarea mai strictă a campaniilor online, asigurarea unui proces decizional echitabil în cazul contestațiilor electorale și limitarea puterii instanțelor constituționale de a invalida alegerile doar la situații excepționale, clar reglementate.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Ștefan Vlădoiu a semnat cu Kolos Kovalivka! Fundașul român va juca pentru echipa din Ucraina

Ștefan Vlădoiu, fostul jucător al Universității Craiova, a semnat un contract pe doi ani și jumătate cu FC Kolos Kovalivka, echipă din prima ligă...

Tragedie în SUA. Un spectator a murit după ce a fost lovit de un ciocan la proba de aruncare

Un spectator a murit, duminică, în timpul unei probe de aruncare a ciocanului în Statele Unite. Tragedia a avut loc după ce ciocanul lansat...

Neymar a renunțat la o avere pentru a reveni la Santos! Decizia care i-ar putea relansa cariera

Neymar și-a reziliat contractul cu Al Hilal și este deja în drum spre Brazilia, urmând să semneze cu Santos, clubul care l-a format. Starul...
Ultima oră
Pe aceeași temă