Coechipierii lui Donald Trump şi Kamala Harris au acceptat ambii săptămâna aceasta să participe la o dezbatere organizată pe 1 octombrie, cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale americane, potrivit bbc.com.
Tânărul senator republican J.D.Vance, propus vicepreşedinte de Donald Trump în cursa sa pentru Casa Albă, a acceptat joi dimineaţa o invitaţie lansată de canalul CBS de a participa la o dezbatere cu Tim Walz.
Noul coechipier al Kamalei Harris a consimţit la rândul său cu o zi înainte să ia parte la această dezbatere televizată.
Emisiunea va fi înregistrată la New York, a anunţat canalul de televiziune.
Alegerile prezidenţiale americane din 5 noiembrie au fost date complet peste cap de retragerea, în urmă cu trei săptămâni, a lui Joe Biden, în favoarea vicepreşedintei sale Kamala Harris.
Noua candidată a democraţilor se va confrunta cu fostul preşedinte republican Donald Trump într-o dezbatere prevăzută să aibă loc pe 10 septembrie.
Kamala Harris și Donald Trump, față în față pe 10 septembrie
Dezbaterea prezidențială a fost convenită, inițial, cu Joe Biden, care între timp s-a retras din cursă.
Într-o conferință de presă la reședința sa din Palm Beach, Florida, Trump a spus că vrea dezbateri suplimentare pe 4 și 25 septembrie, care să fie difuzate pe Fox, notează Reuters. Donald Trump a afirmat că este de acord cu această dezbatere, pe 10 septembrie, deși, anterior, anunțase o altă dată și un alt post de televiziune, fără ca aceste detalii să fi fost agreate cu Harris, notează Reuters.
Harris a spus într-o postare pe X că așteaptă cu nerăbdare dezbaterea din 10 septembrie, după ce Trump „s-a angajat, în sfârșit”.
„Ei bine, mă bucur că, în sfârșit, a fost de acord cu o dezbatere pe 10 septembrie, abia aștept. Sper să apară la dezbatere. Sunt bucuroasă să avem această conversație despre o dezbatere suplimentară după 10 septembrie, cu siguranță. A propus încă două. Încă două dezbateri. Așa cum am spus, sunt bucuroasă să avem această conversație”.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!