4.5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăPoliticăCiucă: "România a reușit o absorbție a fondurile UE de 96%"

Ciucă: „România a reușit o absorbție a fondurile UE de 96%”

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a subliniat vineri, în cadrul unei declarații la Timișoara, că parcursul României ca membră a Uniunii Europene a fost marcat de implementarea unor proiecte ample de infrastructură. Aceste proiecte au avut un impact semnificativ asupra deschiderii mediului de afaceri și au generat o serie de oportunități pentru autoritățile locale prin inițiative de dezvoltare la nivel local sau regional.

„Tot ceea ce s-a întâmplat de când România este membră a Uniunii Europene putem să vedem cu toţii materializându-se în proiecte mari de infrastructură, care au generat apetitul investitorilor, deschiderea mediului de afaceri şi, desigur, o serie întreagă de oportunităţi pentru autorităţile locale, astfel încât să poată să continue proiectele de dezvoltare economico-socială la nivel local, dar şi la nivel regional”, a spus Nicolae Ciucă.

El a arătat că România a reuşit o absorbţie a fondurilor europene de 96% în cadrul financiar multianual 2014-2020 şi poate operaţionaliza aproape toate proiectele din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), potrivit Agerpres.

„Ceea ce este foarte important în această direcţie este faptul că România a reuşit în ultimul cadru financiar multianual, 2014-2020, să realizeze o absorbţie de 96% şi, de asemenea, să poată să operaţionalizeze aproape toate proiectele din PNRR, pentru că astăzi am avut o alternanţă între proiecte care se dezvoltă prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin programele de infrastructură mare, precum şi cele care s-au dezvoltat prin fonduri de investiţii din bugetul de stat. Este un exemplu, o imagine clară a ceea ce înseamnă coordonarea aceasta între autorităţile locale, autorităţile centrale, Guvernul României”, a precizat liderul PNL.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Călin Georgescu susținut în campania pentru prezidențiale de o firmă rusească care s-a ocupat și de Putin și Medvedev

O reţea rusă de influenţare activă în Franţa şi Germania în timpul pandemiei Covid-19 a fost utilizată şi în perioada premergătoare alegerilor recent anulate...

Atracții turistice care-și închid porțile în 2025

Unele muzee, situri naturale și hoteluri și-au luat rămas bun pentru totdeauna în acest an, cum ar fi emblematicul club parizian Chez Michou Călătoria globală...

Bursele europene au închis în creștere înainte de Crăciun: Acțiunile tehnologice și Novo Nordisk, în prim-plan

Piețele europene au încheiat ședința de marți în creștere, într-o zi de tranzacționare mai scurtă cu ocazia ajunului Crăciunului, relatează CNBC. Indicele paneuropean Stoxx...
Ultima oră
Pe aceeași temă