7.6 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăPoliticăCioloș, despre șansele României de a adera la Schengen

Cioloș, despre șansele României de a adera la Schengen

Aderarea României la Spaţiul Schengen încă se joacă, a afirmat europarlamentarul Dacian Cioloş, care a amintit că mai sunt cinci zile până la întâlnirea miniştrilor de Interne din statele membre UE, unde trebuie luată o decizie în unanimitate asupra acestui subiect.

Cioloş a precizat, într-o postare pe Facebook, că după „lobby-ul intens din ultima perioadă, prin intermediul grupului politic Renew Europe”, guvernul olandez a comunicat vineri primele semne de deschidere şi a afirmat că acum „problema Olandei este mai degrabă Bulgaria, şi nu România”.

„Având în vedere cele două evaluări pozitive recente ale Comisiei Europene privind Schengen şi progresele identificate în recentul raport MCV privind statul de drept în România, guvernul olandez este orientat spre viitor în ceea ce priveşte aderarea României la Schengen. Acesta va lua în considerare discuţiile parlamentare care vor urma în perioada premergătoare Consiliului JAI din 8 decembrie pentru a-şi stabili poziţia finală cu privire la această chestiune importantă”, se arată în mesajul guvernului olandez citat de Cioloş.

El a precizat că a fost informat de colegii suedezi din grupul Renew că şi guvernul de la Stockholm este „favorabil” aderării României la Spaţiul Schengen.

„Colegii suedezi din grupul Renew m-au informat că Guvernul de la Stockholm, favorabil aderării noastre la Spaţiul Schengen, a consultat Comisia de afaceri europene din Riksdag, parlamentul suedez, unde există acum majoritate pentru primirea României şi Bulgariei în Schengen. După intervenţia comisarei europene pentru Afaceri interne, Ylva Johansson, social-democraţii suedezi şi-au schimbat poziţia, care iniţial fusese împotrivă. Textul adoptat este nuanţat, dar încă pozitiv: ‘Dacă există precondiţiile pentru o decizie în unanimitate în Consiliu, Suedia, ca viitoare preşedinţie UE, va vota da şi nu va bloca de una singură decizia, dacă există sprijin larg în favoare din partea celorlalte state membre'”, a precizat Dacian Cioloş.

El a afirmat că „în acest moment, cheia spre Schengen se află la Viena, în mâna familiei politice a popularilor europeni, din care fac parte PNL, PMP şi UDMR”.

„Partidul cancelarului austriac, dar şi al ministrul de Interne este membru al familiei politice a popularilor europeni. Sper că preşedintele Iohannis a folosit oportunitatea oferită de reuniunea de ieri de la Atena a liderilor Partidului Popular European pentru a discuta acest subiect cu cancelarul Austriei, Karl Nehammer. Ştim bine că nu există motive întemeiate pentru ca Austria să ne refuze intrarea în Schengen”, a menţionat Cioloş.

Cioloş a mai spus că eforturile diplomatice făcute de Ministerul Afacerilor Externe sunt „admirabile”, iar decizia intrării ţării noastre în Schengen „a devenit una pur politică şi trebuie tratată ca atare, la cel mai înalt nivel”.

„Dincolo de eşecurile politice interne din ultimele decenii, e important să nu mai ajungem în situaţia în care suntem folosiţi pentru interesele politice ale unuia sau altuia. Am participat la prea multe negocieri ca să ştiu că nimic nu e câştigat până când toate elementele sunt fixate. Chiar dacă în privinţa Suediei şi Olandei am făcut progrese, nuanţele din poziţionările lor le lasă încă suficient spaţiu de manevră. Ştiu că se vorbeşte din ce în ce mai mult despre decuplarea României de Bulgaria în acest proces şi mai ştiu că există soluţii discutate şi negociate încă din vremea guvernului pe care l-am condus în 2016, pentru ca în nicio variantă să nu ratăm acest moment. Cel mai important acum e să rămânem angajaţi până la capăt, să folosim în continuare toate pârghiile politice şi să fim capabili să punem pe masă soluţii”, a mai spus Dacian Cioloş pe pagina sa de socializare.

Citește și:

Vrem să fim lângă Croația, nu lângă Bulgaria. România vrea să intre în Schengen alături de Croația

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

FRF a făcut anunțul. Ce se întâmplă cu meciurile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat că meciurile din ultima etapă a fazei grupelor Cupei României Betano se vor desfășura fără arbitraj video...

Neymar clarifică situația sa la Al-Hilal. „Vreau să arăt de ce sunt aici”

Neymar a vorbit deschis despre situația sa actuală la Al-Hilal, într-un interviu recent, respingând speculațiile privind o plecare iminentă. Starul brazilian a afirmat că...

CFR Cluj, cu ochii pe un jucător de la Poli Iași!

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, și-a îndreptat atenția către Florian Kamberi, atacantul celor de la Poli Iași, în încercarea de a aduce un plus...
Ultima oră
Pe aceeași temă