Preşedintele PSD, prim-ministrul Marcel Ciolacu, a anunţat seara că liderii social-democraţi din toată Europa au aprobat o rezoluţie în care este menţionat sprijinul pentru aderarea imediată a României la Spaţiul Schengen.
„Familia social-democraţilor europeni a fost cea mai fermă şi puternică susţinătoare a României la nivel european. Mi-aş fi dorit ca toate celelalte familii politice să sprijine la fel România, însă, din păcate, actualul Guvern din Olanda şi cel de dreapta din Austria au blocat aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen. Nu este prea târziu să îşi schimbe opinia şi voi face tot ce îmi va sta în putinţă pentru a-i convinge de dreptul României de a fi în zona de liberă circulaţie”, a scris preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Marcel Ciolacu se află la Malaga, în Spania, pentru a participa la Congresul Socialiştilor Europeni.
„Mai multă Europă presupune, de asemenea, protejarea şi consolidarea uneia dintre cele mai mari realizări ale Uniunii Europene: Acordul Schengen. De aceea, solicităm ca România şi Bulgaria să fie admise imediat în Spaţiul Schengen, deoarece ambele ţări îndeplinesc toate criteriile” – se precizează în textul rezoluţiei adoptate la reuniunea PES.
Astăzi, în marja reuniunii de la Malaga, conform programului oficial, premierul Marcel Ciolacu va avea o întrevedere cu Olaf Scholz, cancelarul federal al Germaniei.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!