7 C
București
miercuri, 22 ianuarie 2025
AcasăSănătateCiolacu, negocieeri cu sindicaliștii din Ambulanța

Ciolacu, negocieeri cu sindicaliștii din Ambulanța

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” se vor prezenta, =n această după-amiază, la Palatul Victoria, la consultări cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, urmând ca în cadrul discuţiilor să abordeze teme legate de salarizarea din sistemul de sănătate şi situaţia parcului de ambulanţe pe care o califică drept „dezastruoasă”.

Potrivit unei informări de presă a Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa”, subiectele care vor fi supuse discuţiilor şi analizei în vederea soluţionării, se referă, între altele, la propuneri de modificare şi completare a unor acte normative; stabilirea procentelor de creşteri salariale în sistemul de sănătate, respectiv serviciile de ambulanţă pe anul 2024 şi finalizarea proiectului de lege a salarizării unitare a bugetarilor.

Totodată, sindicaliştii vor aborda şi situaţia parcului de ambulanţe, în condiţiile încetării încheierii de contracte subsecvente pe anii 2020, 2021, 2022.

Un alt subiect va viza normativul de personal în serviciile de ambulanţă. 

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Acord pentru Kyle Walker – Manchester City l-a împrumutat la AC Milan!

Kyle Walker, fundașul dreapta al lui Manchester City, va evolua în următoarele 12 luni pentru AC Milan, marcând astfel prima sa aventură în afara...

România, printre liderii Europei la deficit guvernamental: Creștere alarmantă față de media UE

România s-a clasat din nou în topul țărilor cu cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană, atingând 8,6% din PIB în trimestrul al...

Justin Bieber i-a dat „unfollow” pe Instagram lui Hailey Bieber

În ultimele ore, internetul a explodat cu știrea că Justin Bieber i-a dat "unfollow" lui Hailey Bieber pe Instagram, ceea ce a provocat un...
Ultima oră
Pe aceeași temă