Premierul Marcel Ciolacu a condamnat atacurile cu rachete împotriva Israelului, arătând că România este „în deplină solidaritate cu Israelul” şi cere încetarea imediată a acestor atacuri.
„Veşti groaznice vin din Israel în această dimineaţă. Suntem în deplină solidaritate cu Israelul şi condamnăm atacurile cu rachete împotriva Israelului. Transmitem condoleanţe familiilor şi cerem ca aceste atacuri să înceteze imediat”, a scris premierul Marcel Ciolacu, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
Armata israeliană a declarat stare de război în urma atacurilor masive de sâmbătă asupra Israelului din Fâşia Gaza palestiniană.
Înainte de aceasta, liderul braţului armat al mişcării Hamas a anunţat declanşarea unei operaţiuni – „Potopul Al-Aqsa” – împotriva Israelului, lansând sute de rachete dinspre Fâşia Gaza asupra teritoriului israelian.
Citește și:
LIVE UPDATE. Conflict armat masiv între gruparea armată din Gaza și Israel, în această dimineață
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!