Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi că, dacă legea pensiilor speciale nu va trece de Curtea Constituţională a României(CCR), va fi o sesiune parlamentară extraordinară în august pentru a transpune decizia CCR.
”Chiar dacă nu va trece de Curtea Constituţională, am făcut un calendar întreg la grupurile parlamentare şi le-am explicat colegilor că va fi nevoie de o sesiune extraordinară, cred că în luna august. Ştim cu toţii că există o perioadă în care şi Curtea este în concediu. O să vedem termenele date de către Curte. Am dreptul constituţional să fac, să mă adresez Curţii Constituţionale, fiind un lucru atât de important pentru România, de îndeplinit o reformă, astfel încât să putem depune cererea de plată numărul 3 (n.r. – din PNRR). O să fac acest demers, astfel încât termenul să fie unul mai rapid, ca în luna august, începutul lunii august, dacă este nevoie, dacă Curtea va considera necesar, să facem o sesiune extraordinară, să transpunem ce decide Curtea”, a spus Ciolacu, la Antena 3.
Ciolacu vrea ca legea pensiilor speciale să treacă, o sesizare fiind înregistrată la CCR și din partea ÎCCJ
Nu putem merge mai departe cu pensiile speciale – a mai transmis premierul.
Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 26 iulie sesizările ÎCCJ în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul pensiilor de serviciu şi a actului normativ privind creşterea vârstei de pensionare, au precizat vineri oficiali ai CCR, conform agerpres.ro.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!