-0.9 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăPoliticăCiolacu dă asigurări: „Nu renunţăm la niciun cent din PNNR. Jaloanele întârziate...

Ciolacu dă asigurări: „Nu renunţăm la niciun cent din PNNR. Jaloanele întârziate le vom recupera într-un ritm extrem de alert”

Premierul Marcel Ciolacu a salutat anunţul Comisiei Europene privind cererea de plată numărul doi din PNRR şi afirmă că cele două jaloane întârziate din domeniul energiei vor fi recuperate într-un ritm extrem de alert pentru ca România să încaseze toţi banii alocaţi.

„Salut anunţul Comisiei Europene privind aprobarea cererii de plată nr. 2 din PNRR. În urma eforturilor ministrului Investiţiilor şi Proiectelor europene din ultima săptămână am reuşit să reducem suma reţinută din această tranşă de la 150 de milioane la doar 50 de milioane de euro. Însă, aşa cum am spus şi astăzi la reuniunea Consiliului Interministerial de Coordonare a PNRR, nu renunţăm la niciun cent din aceşti bani! Sunt două jaloane întârziate pe energie pe care le vom recupera într-un ritm extrem de alert, astfel încât România să încaseze toţi banii alocaţi!”, a scris Ciolacu, marţi, pe Facebook.

El subliniază că prioritatea acum este finalizarea tuturor jaloanelor din cererea de plată numărul trei. „Mâine vom mai face un pas şi vom vota în Parlament reforma pensiilor speciale”, adaugă premierul.

Ciolacu afirmă că Guvernul, Parlamentul şi toate celelalte instituţii ale statului, implicate în acest plan naţional de reforme, vor munci oricât este nevoie, pentru ca România să avanseze şi cu această cerere de plată. „Vara aceasta reformele au prioritate în faţa vacanţelor pentru angajaţii de la stat!”, a mai declarat premierul.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Biden se laudă pe final de mandat. SUA e lider în „competiția internațională”

Președintele SUA Joe Biden a declarat luni că, datorită activității administrației sale din ultimii patru ani, Statele Unite sunt în prezent lider în 'competiția...

Mii de susținători ai fostului președinte Evo Morales au ajuns în capitala Boliviei, La Paz

Mai multe mii de susținători ai fostului președinte bolivian Evo Morales, care au început vineri un marș pentru a protesta față de criza economică...

Proteste în mai multe județe: Polițiștii au ieșit din nou în stradă, împotriva reducerilor salariale

Manifestările includ pichetarea sediilor instituțiilor, marșuri pe străzile orașelor și proteste organizate încă de dimineață Sute de polițiști din întreaga țară protestează față de reducerea...
Ultima oră
Pe aceeași temă