Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că s-a alăturat românilor care au depus solicitare pentru a obţine viză de călătorie pentru Statele Unite al Americii, scopul demersului fiind acela de a coborî rata respingerilor sub 3%, pentru a îndeplini astfel condiţiile eliminării vizelor pentru SUA.
„M-am alăturat românilor care în aceste zile îşi iau vize pentru SUA, chiar dacă nu intenţionează să călătorească în următoarea perioadă. Scopul demersului nostru este de a coborî rata respingerilor sub 3% pentru a îndeplini astfel condiţiile eliminării vizelor pentru State Unite ale Americii”, a scris Ciolacu, pe pagina sa de Facebook.
Prim-ministrul îi invită pe toţi cei care îndeplinesc condiţiile de obţinere a acestei vize să se alăture demersului, astfel încât să fie atins obiectivul ca în 2025 românii să călătorească fără vize în SUA.
„Avem un Parteneriat strategic cu Statele Unite puternic şi vă invit pe toţi cei care îndepliniţi condiţiile pentru obţinerea vizei să vă alăturaţi acestei acţiuni. Împreună, putem atinge obiectivul ca din 2025 românii să călătorească fără vize în SUA”, a transmis Marcel Ciolacu.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!