1.6 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialEducațieChirii mai mari pentru studenți

Chirii mai mari pentru studenți

Noul Cod fiscal va conduce la creșterea chiriilor, iar în orașe-centre universitare, cei care vor avea de suferit sunt studenții, victime ale lăcomiei și nepăsării guvernanților.

Începând cu data de 1 ianuarie 2023, redevine obligatorie înregistrarea contractelor de închiriere a proprietăților la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), iar impozitarea pentru cei care au astfel de “afaceri” va crește de la 6 la 10%.

Efectul logic va fi o nouă creștere a chiriilor, care oricum au fost majorate odată cu escaladarea prețurilor la energie, precum și a produselor și a altor servicii.

În orașele-centre universitare, precum București, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Craiova etc., studenții care nu își pot găsi un loc în căminele instituțiilor de învățământ superior, vor fi nevoiți să achite chirii mai mari.

Aceasta, în condițiile în care toate universitățile se confruntă cu un deficit de locuri în cămine pentru studenți, iar statul nu acționează pentru reducerea problemei.

Deficitul de locuri în cămine

Președintele Federației Naționale Sindicale (FNS) “Alma Mater”, Anton Hadăr, a explicat, pentru “România liberă”, că cele mai multe universități nu pot asigura locuri în cămine pentru 10 – 15% dintre studenți, existând însă și instituții de învățământ superior unde acest deficit ajunge și la 25 – 30%.

“Reflexul studenților va fi acela de a se reîntoarce către cămine, pentru că, având ceva bănuți, preferau să stea în gazdă. Acum vor veni către cămine, iar universitățile din România chiar nu sunt în măsură să le asigure tuturor studenților cazare. Cu siguranță, cel mai păgubit va fi studentul, pentru că va trebui să găsească fonduri suplimentare ca să rămână în zona privată. Acesta cred că va fi efectul, pentru că în cămine nu poți să depășești capacitatea sau se vor supracaza, lucru care nu cred că îi convine nimănui și nici nu se recomandă în aceste vremuri în care încă nu știm ce se întâmplă cu pandemia. În mod tradițional, în medie, universitățile nu pot asigura cazare pentru 10 – 15% dintre studenți, dar vor fi și locuri unde deficitul de locuri în cămine poate ajunge la 25 – 30%. Mă refer aici la solicitările pentru cămin pe care nu le putem soluționa”, ne-a explicat Hadăr.

Întrebat dacă statul ar trebui să acționeze pentru a-i ajuta pe studenți, printr-o eventuală reducere a taxelor pentru cei care îi iau în gazdă, liderul “Alma Mater” a spus: “Nu cred că Ministerul de Finanțe, care a creat legea s-a gândit că va afecta studențimea românească. S-a gândit doar să ia mai mulți bani de la cei care închiriază, pentru că se știe că sunt multe cazuri în care aceste locuri private se închiriază, dar fără acte. Am să vorbesc cu domnul Câciu (n.r. – ministrul Finanțelor, Adrian Câciu) ca să se găsească o variantă în a-i sprijini pe studenți. În sensul în care să-i degreveze de unele plăți pe cei care închiriază unor studenți locuința. Să spunem că eu am închiriat unui student și să facem o deducere, așa ar fi normal, dar cu acte care să demonstreze că e student. Chiriile vor crește oricum, nu doar din cauza creșterii impozitului. A doua soluție ar fi să se construiască mai multe cămine, lucru ce era în vizorul Ministerului Educației, de multă vreme, însă nu știu de ce se tot întârzie, pentru că avem nevoie nu doar de construirea unor noi cămine, ci și de reabilitarea celor existente”.

Citește și:

De ce nu fără impozit pentru gazdele studenților?

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Van Dijk a vorbit despre viitorul său la Liverpool

Virgil van Dijk a declarat că nu există o dată limită pentru clarificarea situației sale contractuale, în contextul în care actualul său contract cu...

Inspectorii antifraudă fiscală, amenzi și confiscări de peste 117 milioane de lei în patru luni

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au desfășurat, între septembrie și decembrie 2024, o campanie intensă pentru combaterea evaziunii fiscale. În urma acțiunilor operative...

Crin Antonescu va fi candidatul comun al Coaliției la prezidențiale

Crin Antonescu va fi susținut de PSD, PNL, UDMR și reprezentanții minorităților la funcția de președinte al României Crin Antonescu va fi candidatul susţinut de...
Ultima oră
Pe aceeași temă