2.3 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSocialCFR Călători pune în circulație Trenurile Soarelui. Cât costă cel mai ieftin...

CFR Călători pune în circulație Trenurile Soarelui. Cât costă cel mai ieftin bilet pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa

Peste 30 de Trenuri ale Soarelui vor lega zilnic întreaga ţară de litoralul Mării Negre şi Delta Dunării, începând de vineri până la jumătatea lunii septembrie.

CFR Călători a dat startul programului de transport estival „Trenurile Soarelui”, iar toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc. Astfel, CFR Călători oferă tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timişoara Nord, Reşiţa Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş, Braşov, Suceava, Iaşi, Galaţi, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din Bucureşti Nord, prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

„Marea majoritate a trenurilor care vin din ţară, a trenurilor lungi, care fac 10-12 ore, merg la Mangalia, deci călătorul nu coboară din tren decât în staţiunea unde are biletul de tratament sau unde vrea să ajungă. De asemenea, marea majoritate a acestor trenuri, care parcurg distanţe lungi, sunt prevăzute să aibă vagon bar. Este adevărat că mare parte din vagoanele bar şi restaurant sunt încă în procesul de reparaţie, dar cele existente în acest moment asigură deservirea trenurilor de lungă distanţă către litoral. Acolo publicul este tentat să îşi ia ceva să consume, are nevoie de o apă, o cafea. Şi trenurile care pleacă din Bucureşti încercăm să fie dotate cu vagoane care să permită alimentaţia publică în limita parcului disponibil, pentru că unele sunt în reparaţii, şi, pe măsură ce ies, imediat vor intra în compunerea trenurilor de călători. În plus, marea majoritate a trenurilor care fac mai mult de 12 ore până la destinaţie sunt dotate cu vagoane de dormit”, a menţionat Vlaicu.

Timp de trei luni, vor fi 32 de trenuri directe ale Soarelui (16 dus/16 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinaţie/plecare Mangalia. De asemenea, 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul şi retur: 15 perechi din Bucureşti Nord (din care 9 perechi trec şi prin Bucureşti Băneasa), 3 perechi numai din Bucureşti Băneasa şi o pereche din Bucureşti Obor.

„Sunt 32 de trenuri care leagă ţara cu litoralul, sunt 38 de trenuri care leagă Bucureştiul cu litoralul, incluzându-le pe cele care vin din ţară şi trec prin Bucureşti. Nu sunt mai puţine anul acesta, dar parte din cele de anul trecut care au circulat au rămas în programul permanent de circulaţie şi atunci nu au mai fost evidenţiate ca special pentru acest program (Trenurile Soarelui – n.r.). Ceea ce a fost evidenţiat sunt trenurile care au fost luate şi modificate special pentru acest program. Practic, nu rămâne niciun colţ din ţară nelegat cu litoralul – şi nu numai cu litoralul, ci şi cu zonele turistice cele mai importante, fiindcă cererea de transport a crescut şi pe celelalte zone turistice. Dar este adevărat, centrul de greutate este şi va fi litoralul în această vară”, a declarat Adrian Vlaicu, şef serviciu Marketing, CFR Călători.

Durata călătoriei pe ruta Bucureşti – Constanţa este în medie de circa 2 ore şi 20 minute.

Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa la clasa a 2-a, la tren IC este 82,00 lei, la tren IR este 72,00 lei şi la tren Regio este 37,00 lei. De asemenea, călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenţii de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a. 

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...

Zelenski și secretarul general al NATO au discutat despre viitorul Ucrainei. România nu a fost invitată la discuții

Miercuri seara, la Bruxelles, secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a întâmpinat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru discuții, alături de alți lideri europeni,...

Turcia respinge poziția lui Donald Trump legat de Siria: Nu este o preluare a puterii de către Ankara

Turcia a respins miercuri afirmaţiile preşedintelui ales al SUA Donald Trump, care a numit victoria rebelilor în Siria drept o "preluare de putere neprietenoasă"...
Ultima oră
Pe aceeași temă