Un avion militar tip bombardier s-a prăbușit în Rusia, peste o clădire, bilanțul accidentului fiind de cel puțin 13 morți.
Accidentul s-a produs în orașul Yeysk (Eisk) din sudul Rusiei, oraș aflat pe litoralul Mării Azov. Pe partea opusă a Mării Azov este orașul Mariupol din Ucraina. Autoritățile din Rusia nu pun în evidență vreo legătură între evenimentul de la Yeysk și războiul din Ucraina.
Presa de stat rusă afirmă că avionul decolase de pe un aerodrom militar și executa un zbor de antrenament. Conform surselor oficiale, ambele persoane aflate la bord, cursantul și instructorul, s-au catapultat. Se pare că ambii militari sunt în viață. Într-o fotografie de la locul accidentului se vede clădirea în flăcări și, chiar în apropierea ei, un parașutist, care putea fi unul dintre cei doi piloți.
Cele 13 persoane decedate ar fi locatari din imobilul distrus. Printre cei 13 morți se află și trei copii. Alte 19 persoane sunt rănite, a anunțat Ministerul Situațiilor de Urgență al Rusiei. Peste 360 de persoane au fost evacuate din clădire, dintre care 68 cu ajutorul echipelor de intervenție.
Cel mai nou model de bombardier rusesc
Avionul care a căzut peste clădire este tip Suhoi 34. Blocul, care avea nouă etaje, a fost aproape complet distrus de impactul cu aeronava și de incendiul declanșat în urma impactului. Aeronava decolase cu puțin timp înainte, deci avea rezervoarele aproape pline cu kerosen. Înainte să se catapulteze, un pilot ar fi raportat o problemă la motor. Încă înainte să lovească clădirea, unul dintre motoarele avionului ar fi luat foc.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!