7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăEconomieCel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului...

Cel mai lung tunel din România rămâne, încă, un vis. Finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033

Investiția de aproape un miliard de euro rămâne incertă, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației

Construcția celui mai lung tunel feroviar din România, care va măsura aproape 10 kilometri, este planificată pe ruta Predeal-Brașov, însă finalizarea proiectului ar putea întârzia până după 2033, din cauza lipsei fondurilor și a birocrației. Noul tunel promite să reducă timpul de călătorie între București și Brașov la mai puțin de două ore, comparativ cu 2 ore și 20 de minute în prezent, scrie Hotnews.

Segmentul feroviar dintre Predeal și Brașov, celebru pentru peisajele spectaculoase, va beneficia de o modernizare amplă. Conform planurilor, construcția tunelului va permite trenurilor să atingă viteze de până la 160 km/h, iar secțiunea ar putea fi integrată ulterior într-o linie de mare viteză, pentru viteze de până la 200 km/h. Actuala rută este afectată de limitări de viteză, cauzate de numeroase curbe și de infrastructura învechită. Cele mai rapide trenuri circulă cu o medie de numai 47 km/h între Predeal și Brașov.

Proiectul este estimat la 963 de milioane de euro, finanțarea urmând să fie asigurată din fonduri externe nerambursabile, bugetul de stat și venituri proprii ale CFR SA. Cu toate acestea, Asociația Pro Infrastructură avertizează că lipsa fondurilor suficiente ar putea întârzia sau chiar bloca realizarea proiectului.

„La revedere, vorbim după 2030! Acesta este scenariul realist, având în vedere supra-contractările deja existente pentru fondurile europene,” a declarat Ionuț Ciurea, directorul Asociației Pro Infrastructură.

Impactul asupra rutei și trenurilor

Noul tunel va trece pe sub DN 73A și va ocoli orașul Predeal, reducând traseul feroviar actual cu 5 kilometri. Stația Predeal va fi exclusă de pe noul traseu rapid, fiind utilizată doar pentru trenurile Regio și metropolitane. Trenurile InterCity, InterRegio și de marfă vor circula exclusiv pe noua linie. CFR estimează că întreaga rută modernizată, de 26 km, va putea fi parcursă în doar 20 de minute, față de 43-45 de minute în prezent.

Calendarul lucrărilor

Studiul de fezabilitate este în curs de finalizare, iar licitația pentru proiectare și execuție este programată pentru a doua jumătate a anului 2025. Lucrările ar putea dura șapte ani, însă data finalizării depinde de rezolvarea problemelor financiare și birocratice.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții. Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București. Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ. Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Comercianții nu mai sunt obligați să emită bon fiscal, decât la cerere: Legea, publicată în Monitorul Oficial

Modificarea nu afectează drepturile consumatorilor, reglementate de legislația în vigoare Legislația privind emiterea bonurilor fiscale a fost modificată, iar noile reglementări au fost publicate în...

Ilfovul interzice tăierile comerciale de păduri: Plan de management și centuri verzi pentru viitor

Într-o decizie istorică, tăierile de păduri în scop comercial vor fi interzise în județul Ilfov, marcând o etapă importantă pentru conservarea mediului. Consiliul Județean...

Acord istoric în industria auto: Honda, Nissan și Mitsubishi își unesc forțele

Producătorii japonezi de automobile Honda și Nissan au anunțat intenția de a fuziona, formând astfel al treilea cel mai mare producător auto din lume,...
Ultima oră
Pe aceeași temă