7 C
București
luni, 16 decembrie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaCehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii...

Cehia dă asigurări Ucrainei că armamentul promis constând în sute de mii de obuze va sosi în curând

Premierul ceh Petr Fiala l-a asigurat marţi pe omologul său ucrainean Denis Şmîhal că primele muniţii din iniţiativa gestionată de Republica Cehă pentru achiziţionarea din afara Uniunii Europene a circa 800.000 de obuze care să fie livrate Ucrainei vor sosi în această ţară în zilele următoare, transmit agenţiile Reuters şi EFE, conform agerpres.ro.

„Primele mii de obuze de (calibrul) 155 mm vor fi livrate în iunie”, mai precis „în zilele următoare”, a spus premierul ceh după o întâlnire la Praga cu omologul său ucrainean şi cu lideri ai mai multor state din UE.

Premierul Petr Fiala a precizat de asemenea că au fost colectate până în prezent circa 1,6 miliarde de euro pentru a finanţa iniţiativa asumată de Republica Cehă. Această iniţiativă priveşte o achiziţie masivă de obuze pentru armata ucraineană, aflată în criză de muniţie în războiul cu Rusia după ce UE i-a livrat doar circa 30% din cele un milion de obuze de calibrul 155 mm promise în martie anul trecut.

Au fost astfel identificate în state din afara UE, neprecizate, surse pentru achiziţionarea a circa 500.000 de obuze de calibrul 155 mm şi a aproximativ 300.000 de obuze de calibrul 122 mm.

La finanţarea acestei acţiuni participă aproximativ 20 de ţări, iar reprezentanţi ai unora dintre acestea, precum Polonia, Olanda, Danemarca sau Letonia, participă marţi seară la Praga la o cină de lucru în timpul căreia vor aborda şi implementarea iniţiativei privind obuzele.

Ciucă anunță că firmele din Cehia au trimis muniție Ucrainei. Nicio vorbă despre sprijinul militar al României

Președintele Senatului României, Nicolae Ciucă, aflat în vizită la Praga, a declarat că investitorii din Cehia au trimis muniție în Ucraina.

Declarația oficialului român este stranie în condițiile în care nu el, ci oficialii cehi ar fi trebuit să anunțe, dacă doreau, ce sprijin militar oferă Ucrainei. Pe de altă parte, dacă tot a vorbit despre sprijinul militar oferit de Cehia, Nicolae Ciucă ar fi putut vorbi mai ales despre sprijinul militar oferit de România. Totuși, în mesajul postat pe facebook de Nicolae Ciucă, se vorbește doar de ceea ce oferă Cehia, nu și de ceea ce oferă România.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cod portocaliu de viscol în 17 județe, cu rafale de până la 120 km/h

Vor fi precipitaţii mixte care vor favoriza depuneri de polei, iar la altitudini de peste 1.600 de metri vor predomina ninsorile ANM transmite că, în...

Inelele care înconjoară Saturn ar putea să nu fie chiar atât de tinere

Vârsta inelelor care înconjoară Saturn este subiect de dispută, deoarece noile calcule sugerează că acestea ar putea fi mult mai vechi decât estimările anterioare,...

CFR Cluj, cu ochii pe un jucător de la Poli Iași!

Dan Petrescu, antrenorul CFR Cluj, și-a îndreptat atenția către Florian Kamberi, atacantul celor de la Poli Iași, în încercarea de a aduce un plus...
Ultima oră
Pe aceeași temă