3.9 C
București
joi, 7 noiembrie 2024
AcasăSocialEducațieCe știe Ministerul Educației despre testarea noninvazivă

Ce știe Ministerul Educației despre testarea noninvazivă

Personalul care va efectua testarea COVID noninvazivă a elevilor și preluarea deșeurilor medicale sunt doar două dintre nelămuririle Ministerului Educației (ME), care a solicitat îndrumări de la Ministerul Sănătății (MS).

Conducerea ME a adresat o solicitare oficială către MS pentru a livra o procedură privind utilizarea testelor noninvazive.

“În momentul acesta există o solicitare oficială a noastră către Ministerul Sănătății pentru a ne pune la dispoziție o procedură de aplicare a acestor teste. Procedura ar trebui să includă și cine le face. În mediul urban nu va fi o problemă prea mare, pentru că aici cele mai multe școli au un cabinet medical. Testele acestea, din câte înțeleg, se pot autoadministra, dar să existe cineva care să îți explice. Adică, îmi imaginez că în fața unei clase, dacă e o persoană, fac toți copiii testul acela. Nu trebuie să stai după fiecare. Am văzut că în străinătate există chiar filmulețe de prezentare”, a declarat, pentru RL, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ion.

Testarea elevilor acasă, o soluție pentru Ministerul Educației

Oficialul ME spune că testarea elevilor acasă ar putea fi o soluție.

“Sunt țări în care se dau acasă testele. Ar fi și pentru noi cea mai simplă metodă. Ar însemna să ne bazăm în totalitate pe buna credință a părinților. Ar fi o soluție bună, dar nu am avut discuții oficiale pe tema asta”, ne-a menționat Sorin Ion.

Secretarul de stat atrage atenția că testele folosite sunt deșeuri medicale.

“Trebuie obligatoriu să existe un recipient special pentru depozitarea testelor administrate. Sunt deșeuri medicale. Nu le putem arunca la coșul de gunoi. Modul de colectare al acestora presupun că va prevedea procedura pe care am solicitat-o de la Ministerul Sănătății.”, a mai subliniat Sorin Ion.

Acesta spune că școlile ar trebui să aibă deja un spațiu pentru izolarea elevilor depistați pozitivi.

“De când avem funcționale ordinele comune Ministerul Sănătății – Ministerul Educației, școlile trebuie să aibă un spațiu de izolare, pentru că povestea cu identificarea unui caz pozitiv a existat și înainte”, ne-a mai spus oficialul ME.

Secretarul de stat nu a putut preciza o dată certă pentru livrarea testelor.

“Nu pot să vă dau un răspuns exact la această întrebare, cât timp nu am organizat noi licitația. Ce aflu și eu, aflu fie din discuțiile pe care domnul ministru le are cu reprezentanții autorității, fie din alte surse neoficiale. Din ultimele discuții pe care le-am avut cu domnul ministru, mai pe la începutul săptămânii viitoare”, ne-a mai explicat Sorin Ion.

Citește și

Profesorii, între testare și infectare

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Kamala Harris, după înfrângere: Nu este momentul să ne ridicăm mâinile, este timpul să ne suflecăm mânecile

Harris a spus că l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita și a promis că îl va ajuta să facă o tranziție pașnică a...
Ultima oră
Pe aceeași temă