3.3 C
București
sâmbătă, 11 ianuarie 2025
AcasăInternaționalCe mesaj i-a transmis Viktor Orban lui Nicolae Ciucă

Ce mesaj i-a transmis Viktor Orban lui Nicolae Ciucă

Premierul ungar Viktor Orban l-a felicitat pe Nicolae Ciucă, într-o scrisoare trimisă sâmbătă, pentru învestirea în funcţia de prim-ministru al guvernului român, a informat şeful biroului de presă al lui Orban, potrivit agenţiei MTI.

În mesajul de felicitare, Viktor Orban a afirmat că, în pofida provocărilor din ultimii doi ani, Ungaria şi România au reuşit să menţină dinamica cooperării lor. Pandemia de coronavirus a arătat că cele două ţări pot conta întotdeauna una pe cealaltă, a adăugat premierul de la Budapesta, precizează agerpres.ro.

Viktor Orban, cu ocazia felicitării, lui Nicolae Ciucă s-a declarat optimist privind îmbunătățirea relației dintre cele două state

Viktor Orban s-a declarat convins că Ungaria şi România îşi pot aprofunda relaţiile prin intensificarea cooperării economice, energetice şi în transporturi, şi îşi pot consolida dialogul politic pe teme bilaterale şi europene.

Totodată, premierul ungar s-a declarat încântat să afle că partidul etnicilor maghiar din România UDMR este partener în noua coaliţie de guvernare de la Bucureşti, căreia, potrivit lui Viktor Orban, îi va aduce valoare adăugată prin experienţa şi profesionalismul său.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Zelenski afirmă că Ucraina a luat prizonieri doi soldați nord-coreeni din regiunea rusă Kursk

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că trupele sale au capturat doi soldaţi nord-coreeni în regiunea rusă Kursk, care au fost transferaţi la...

Peste 30 de răniți după ciocnirea violentă a două tramvaie la Strasbourg

Două tramvaie s-au ciocnit sâmbătă după-amiază la Strasbourg, Franța în tunelul care duce la gara oraşului. Cel puţin 30 de persoane au fost rănite...

DGASPC Mureș răspunde acuzațiilor CRJ după ce au fost sesizate nereguli foarte grave în patru centre

Directorul general al Direcției pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Hajnal Katalin Miklea, susține că cei 63 de copii cu dizabilități din cele...
Ultima oră
Pe aceeași temă