3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăEconomieEconomie internaționalCe beneficii aduce aderarea la OCDE a României

Ce beneficii aduce aderarea la OCDE a României

Ministerul Finanțelor explică, printr-un comunicat de presă, ce beneficii aduce aderarea la OCDE a României. Comunicatul este transmis după întîlnirea dintre ministrul Finanțelor, Adrian  Câciu, și Mathias Cormann, secretarul general al OCDE. Întâlnirea a avut loc vineri la București.

OCDE este Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, din care fac parte 38 de țări dezvoltate. Alături de acestea a fost invitată să devină membru OCDE și România.

„Aderarea la OCDE înseamnă stabilitate financiară și garanții că România rămâne o destinație sigură pentru investitorii străini”, anunță Ministerul Finanțelor.

Întâlnirea de vineri a fost prima din seria negocierilor foii de parcurs pentru aderarea României la OCDE. Adrian  Câciu și Mathias Cormann au discutat evoluțiile din domeniul finanțelor publice. Unele teme au fost reducerea deficitului bugetar și menținerea sprijinului fiscal dedicat, digitalizarea administrației fiscale, implementarea eficientă a investițiilor publice. De asemenea, s-a discutat despre guvernanța companiilor de stat.

”Sunt mulțumit că astăzi am primit avizul pozitiv pentru aderarea la recomandările OCDE la principiile Instituțiilor Fiscale Independente. Sunt încrezător că în perioada următoare vom face progrese la nivel tehnic în acest domeniu alături de Consiliul Fiscal și OCDE. Ministerul Finanțelor este implicat în prezent în derularea a două analize cu OCDE, una privind Codurile de liberalizare a mișcărilor de capital și a operațiunilor curente invizibile și o alta privind aplicarea principiilor guvernanței corporative a întreprinderilor publice din România. În ambele cazuri discuțiile avansează foarte bine. Am mai avut un proiect comun care a vizat analiza procesului bugetar și care s-a încheiat de curând. Acum, așteptăm publicarea raportului OCDE”, a precizat ministrul Câciu.

Urmărește România Liberă pe  Facebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă